Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Economia României a „accelerat neaşteptat“
Potrivit estimărilor preliminare publicate de Institutul Naţional de Statistică şi Eurostat, România a consemnat cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană în trimestrul patru din 2013.
Creşterea economiei României s-a „accelerat neaşteptat“ în ultimele trei luni din 2013, ajungând la cel mai rapid ritm din 2008, datorită majorării exporturilor şi îmbunătăţirii consumului, apreciază portalul de analiză economică Bloomberg şi agenţia Reuters. Produsul intern brut a crescut cu 5,2% în ultimul trimestru al anului trecut, comparativ cu perioada similară din 2012, iar pe ansamblul anului trecut, economia României a înregistrat o creştere de 3,5%, mult peste aşteptările analiştilor. „Creşterea economiei României rămâne solidă datorită exporturilor robuste şi îmbunătăţirii cererii consumatorilor“, a declarat Daniel Hewitt, economist specializat pe pieţele emergente la Barclays Plc.
„Al doilea cel mai sărac stat membru al Uniunii Europene se bazează pe exporturile de maşini ale Renault SA şi Ford Motor pentru a stimula creşterea şi a compensa cererea slabă pe plan intern. Anul trecut, exporturile au înregistrat un avans de 10%, la 49,6 miliarde de euro (67,8 miliarde de dolari). Nivelul-record al exporturilor şi recolta agricolă foarte bună au contribuit la creşterea economică de 3,5% înregistrată în 2013. Guvernul şi FMI estimează că avansul din acest an va fi de 2,2%“, se arată în analiză.
Nu numai în România, ci şi în Cehia, Ungaria sau Polonia, economiile au înregistrat la sfârşitul lui 2013 cel mai rapid ritm de creştere din ultimii şase ani, specialiştii apreciind că economiile emergente din Europa de Est şi-au revenit.
În ritm anual, PIB-ul Poloniei a crescut în trimestrul patru din 2013 cu 2,7%, uşor sub estimări, dar peste nivelul de 1,9% înregistrat în trimestrul trei al anului trecut. Economia Ungariei a urcat cu 2,7% în ultimele trei luni ale anului trecut, mai rapid decât nivelul de 2,1% estimat de analişti, cea mai mare creştere de la sfârşitul lui 2006.
PIB-ul Cehiei a înregistrat a treia creştere trimestrială consecutivă, de 1,6%, cel mai ridicat nivel din 2007. În ritm anual, a fost primul avans al economiei din ultimii doi ani. „Agricultura a avut o contribuţie importantă la creşterea economică de 3,5% consemnată în 2013, dar nu toată creşterea este datorată acestui sector“, a declarat prim-ministrul Victor Ponta. „Cifrele oficiale din partea Institutului Naţional de Statistică şi Eurostat arată că agricultura, alături de industrie, de servicii şi de absorbţia fondurilor europene, a făcut posibil acest lucru. România s-a obişnuit de multe ori să fie pe primul loc în sens negativ în anumite domenii pe plan european. Vreau să salut faptul că suntem pe primul loc la creştere economică şi să mulţumesc tuturor celor care în ţara noastră au muncit pentru ca aceste rezultate să apară. Este un trend pozitiv, pe care în mod sigur trebuie să îl păstrăm în perioada imediat următoare“, a spus primul-ministru.
De asemenea, în 2013, rata inflaţiei a coborât la un minim istoric de 1,06%, rata de absorbţie a fondurilor europene a crescut la circa 34%, iar subvenţiile pentru agricultură au ajuns, anul trecut, la 139,17 euro la hectar, cu 40% mai mari decât în 2011. „O creştere cu 5% a produsului intern brut în zilele noastre este asociată mai degrabă celor mai performante economii emergente din Asia şi Africa decât creşterii lente înregistrate în rândul ţărilor Uniunii Europene, însă România a produs o surpriză cu ritmul său de creştere în T4 2013, cel mai bun din ultimii cinci ani“, apreciază ziaristul britanic Andrew MacDowall, pe Beyond Brics, blog afiliat cotidianului Financial Times. „Totuşi, încă este prea devreme pentru a sărbători, în condiţiile în care încrederea consumatorului este încă scăzută, recuperarea economică rămâne fragilă, iar alegerile europene şi prezidenţiale din acest an (din România - n.r.) ar putea provoca o oarecare îngrijorare pe piaţă“, avertizează autorul articolului.