Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Elveţia vrea să stopeze supraevaluarea francului
Francul elveţian a scăzut la cel mai redus nivel din ultimele două săptămâni faţă de euro şi dolar.
Banca Naţională a Elveţiei a anunţat ieri că va extinde măsurile de combatere a "supraevaluării masive" a francului elveţian, majorând depozitele la vedere ale băncilor, de la 120 miliarde de franci, la 200 miliarde de franci şi va lua orice alte măsuri vor fi necesare. "Măsurile luate până acum de către Banca Naţională a Elveţiei (SNB) pentru a combate aprecierea francului au efecte. Cu toate acestea, francul elveţian rămâne supraevaluat masiv", se arată într-un comunicat al instituţiei. Săptămâna trecută, Banca Elveţiei a redus dobânda de politică monetară la zero şi a anunţat "măsuri agresive de creştere a lichidităţii în franci pe pieţe". Francul elveţian este supraevaluat în raport cu euro cu 39%, pe baza parităţii de cumpărare calculată de Organizaţia Economică de Cooperare şi Dezvoltare (OECD). "Dacă datele OECD sunt corecte, atunci francul elveţian ar trebui să fie cotat la Bucureşti la 2,3179 lei, faţă de 3,7993, în prezent", spun analiştii. Calculul OECD este însă doar unul statistic, neavând relevanţă pe pieţele de tranzacţionare. "Francul este catastrofal de supraevaluat" Aprecierea francului elveţian dă dureri de cap întregii Elveţii, care se chinuie de mai bine de jumătate de an să-şi deprecieze moneda. Îngrijoraţi de criza datoriilor din zona euro şi SUA, investitorii s-au reorientat masiv spre francul elveţian, care în acest an a atins o serie de valori record. Însă aprecierea rapidă a francului a provocat dificultăţi pentru companiile şi exportatorii elveţieni, ale căror marje de profit s-au diminuat, obligându-i pe oficiali să reacţioneze. "Francul este catastrofal de supraevaluat", a spus miliardarul elveţian Christoph Blocher, fost ministru al Justiţiei în ţara cantoanelor.