Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Energia electrică, mai scumpă cu 2,5% de la 1 ianuarie
Preţul energiei electrice pentru consumatorul final se va majora cu circa 2,5 procente de la 1 ianuarie, odată cu aplicarea Ordonanţei privind alocarea certificatelor verzi pentru producţia de energie electrică. "De la 1 noiembrie 2011, se poate aplica Ordonanţa 220 privind promovarea energiei electrice prin resurse regenerabile, iar până la sfârşitul anului, vom avea o lege de aprobare a acestei Ordonanţe. ANRE face deja acreditarea producătorilor existenţi, care ar urma să beneficieze de certificatele verzi şi este posibil ca faţă de preţul actual să avem o creştere cu 2,5% a preţului la consumatorul reglementat", a spus Maria Mânicuţă, reprezentant al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). În acest context, Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România, a menţionat că noua schemă va duce la o creştere a preţurilor energiei de circa 8 lei pe mW/h din 2012. "Consumatorul final va plăti această scumpire, estimată întâi la 10% de ANRE, apoi la 4,7% de unii producători şi, mai nou, la 2,5 procente. Totuşi, sugerăm altă abordare în modul în care se alocă aceste certificate pentru a uşura accesul investitorilor. Însă această lege ar putea asigura ieftinirea energiei la preţurile în piaţă", a precizat Ion Lungu.



.jpg)