Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Eșec total al discuțiilor ruso-americane
Mai multe runde de negocieri cu privire la garanţiile de securitate pe care Rusia le-a cerut din partea SUA şi NATO au avut loc săptămâna trecută, fără rezultat. Moscova solicită în principal excluderea oricărei noi extinderi a NATO, mai ales către Ucraina, şi încetarea oricărei activităţi militare a Alianţei şi a SUA în Europa de Est şi în spaţiul fost sovietic, cerințe, practic, imposibil de îndeplinit.
Partea rusă invocă o promisiune pe care Statele Unite, în 1990, prin secretarul de stat de atunci James Baker, i-au făcut-o ultimului lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, că NATO nu se va extinde „nici un centimetru” către Est, cu excepţia Germaniei reunificate.
În prezent, după întâlnirea bilaterală SUA-Rusia desfăşurată la Geneva în 9-10 ianuarie, Consiliul NATO-Rusia din 12 ianuarie şi încă o întrevedere în cadrul OSCE vineri, discuțiile sunt într-un punct mort, iar posibilitatea unor noi discuții este exclusă de oficialii ruși.
Negociatorul-şef al delegaţiei ruse la consultările de la Geneva, viceministrul de externe Serghei Riabkov, a declarat, după întâlniri, că Occidentul a spus „nu” cererilor Rusiei și că Moscova nu exclude o posibilă desfăşurare de „infrastructură militară” în Cuba şi Venezuela.
În plus, Rusia nu va lua în considerare retragerea trupelor de la graniţa cu Ucraina „în cazarmă”, a subliniat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, adăugând că această solicitare a Washingtonului este „inacceptabilă”.
Potrivit serviciilor de informaţii americane citate de France Presse, Rusia „nu a luat încă o decizie definitivă cu privire la invazia” Ucrainei. În același timp, SUA se declară „pregătite de orice scenariu”, a declarat Jake Sullivan, consilierul preşedintelui american. (C.Z.)