Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
„Este timpul ca băncile româneşti să scadă dobânzile“
Ministrul IMM-urilor, Constantin Niţă, a declarat că odată cu finalizarea acordurilor cu FMI şi Comisia Europeană băncile trebuie să îşi reconsidere poziţiile faţă de IMM-uri şi să reducă dobânzile.
„Sistemul bancar trebuie să intre în economia reală şi să fie mai indulgent în eşalonarea datoriilor şi a dobânzilor la finanţările acordate IMM-urilor“, a spus Constantin Niţă. Acesta a arătat că o întreprindere mică sau mijlocie nu poate rezista în piaţă cu dobânzi de 20-25% pentru finanţări. „Am speranţa că participarea sistemului bancar la TIMM 2009 va face cunoscută mai bine situaţia din economia reală şi acesta îşi va reconsidera poziţia în acordarea finanţărilor către sectorul IMM,“ a mai spus ministrul IMM-urilor. „Dobânzile mari au influenţe extrem de negative asupra mediului de afaceri, în general, şi asupra IMM-urilor, în special“, a declarat Constantin Niţă. „Creditele se cer pentru dezvoltare şi nu poţi cere unui mic întreprinzător să plătească dobânzile care se cer acum, de peste 20%. Deci, cea mai mare problemă cu care se confruntă o IMM în activitate este accesul la finanţare.“