Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Etapele obligatorii pentru obţinerea de teren gratuit
Tinerii cu vârsta de până la 35 de ani pot solicita şi în acest an primăriilor, în baza Legii nr. 15/2003, atribuirea cu titlu gratuit a unui teren pe care să construiască o casă în intravilanul localităţilor. Una dintre condiții este să înceapă construirea locuinţei în maximum un an. La Timişoara, pentru primul lot de 128 de parcele, termenul de depunere a dosarelor s-a încheiat deja.
Legea 15/2003 reglementează atribuirea în folosinţă gratuită a unei suprafeţe de teren de maximum 300 de metri pătraţi tinerilor până în 35 de ani care vor să îşi ridice o locuinţă în intravilanul oraşelor. Deşi aflată în vigoare de ani buni, nu au fost mulţi tineri care au beneficiat de prevederile acestei legi, întrucât fie nu au fost informaţi şi, în consecinţă, nu au înaintat cereri primăriilor de care aparţin, fie primăriile au invocat că nu deţin în patrimoniu terenuri pe care să poată fi construite locuinţe sau că nu au făcut inventarierea loturilor. Au mai fost invocate, de-a lungul timpului, şi diverse situaţii de litigiu asupra parcelelor, astfel că s-a tot amânat acordarea acestui drept tinerilor, cum este cazul municipiului Iaşi, unde cele aproximativ 1.300 de solicitări înregistrate până anul trecut nu au primit nici o rezolvare.
Timişoara, însă, este cel mai nou exemplu de bună practică a punerii în aplicare a prevederilor legii amintite, municipalitatea identificând 128 de parcele a câte 300 mp fiecare pentru care, până la termenul-limită de 16 ianuarie 2017, au fost depuse 254 de solicitări. „Până la termenul fixat au fost depuse 254 de dosare pentru obţinerea unui asemenea teren de către tineri”, a declarat primarul Nicolae Robu, într-o conferinţă de presă. Potrivit acestuia, în maximum trei săptămâni vor fi verificate dosarele şi vor fi anunţate rezultatele. Aceeaşi sursă precizează că Primăria va realiza toate utilităţile necesare unei locuințe (canalizare, curent).
Printre oraşele unde tinerii au primit terenuri cu titlu gratuit se numără Brăila şi Chitila, unde sute de familii de tineri şi-au ridicat case. La Oradea, tinerii pot primi numai terenuri în concesiune pentru construcţia de locuinţe, iar pentru asta trebuie să plătească o sumă modică, de doar 3 lei/mp.
Întrucât numărul solicitărilor este în mod aşteptat mult mai mare decât al parcelelor puse la dispoziţie, fiecare Consiliu Local are posibilitatea, conform legii, să impună o serie de condiţii pentru departajare.
Potrivit legii în vigoare, tinerii pot primi teren în vederea construirii unei locuinţe dacă au vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani şi dacă se angajează să înceapă construcţia în decurs de un an de la atribuire. Totodată, terenul are titlu gratuit atât timp cât există casa pe el. La data depunerii şi la data rezolvării solicitării tinerii nu trebuie să fie proprietari ai unei locuinţe sau ai unui teren destinat construirii unei case, indiferent în ce localitate ar fi acestea. Cererile de atribuire a terenului se depun la consiliile locale ale comunei, oraşului, respectiv municipiului în care îşi are domiciliul solicitantul. Pe lângă declaraţia pe propria răspundere a solicitantului potrivit căreia nu deţine un imobil, respectiv teren, la dosar trebuie anexată şi o declaraţie a părinţilor din care să reiasă că nu deţin sau nu au deţinut în ultimii 10 ani un teren cu o suprafaţă de peste 500 mp în mediul urban şi de peste 5.000 mp în mediul rural.
Potrivit unui studiu realizat în anul 2014, aproape 80% din tinerii de până în 29 de ani locuiau împreună cu părinţii sau cu socrii.