Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Europa văzută de pe bicicletă
Încet, dar sigur, prin oraş, în expediţii sau chiar în drum spre serviciu, mersul pe bicicletă devine un stil de viaţă - ieftin, ecologic şi sănătos. Vest-europenii renunţă la maşini pentru a păstra un mediu mai curat, iar, mai nou, pentru că bugetele familiale alocate combustibilului autoturismelor a fost serios strâmtorat de criza economică. Întreaga Europă poate fi admirată pe îndelete practicând cicloturismul, traversând bătrânul continent de la vest la est şi de la nord la sud, pe cei peste 66.000 de kilometri de piste speciale. Cicloturiştii au la dispoziţie trasee care leagă oraşe din ţări diferite, scrie cafebabel.com, un „webzine“ creat în 2001 de către studenţi cu burse Erasmus, la Strasbourg, şi tradus în şase limbi.
Europa se lasă uşor descoperită pe bicicletă, îşi începe „itinerariul“ site-ul cafebabel.com, creat, în urmă cu opt ani, de către studenţii cu burse Erasmus. Italienii mai au, zilele acestea, pe lângă plăcerea procurată de briza estivală, un excelent motiv de a cumpăra o bicicletă nouă. Cuvântul-cheie este „reducere imediată“ obţinută în magazin. Totuşi, doar cei mai rapizi au putut să obţină în această vară o reducere non-neglijabilă asupra bicicletei alese. Graţie unei finanţări de aproape nouă milioane de euro deblocate de către Ministerul Mediului, cei care s-au precipitat la timp la vânzătorii autorizaţi au putut obţine 30% reducere imediată la cumpărare. Păcat că aceste finanţări s-au topit în doar trei săptămâni. În septembrie va mai urma o tură, de data aceasta cu sume cuprinse între zece şi douăsprezece milioane de euro. 66.000 de kilometri de piste ciclabile în toată Europa Reţeaua de itinerare ciclabile europene EuroVelo furnizează cicloturiştilor sau simplilor pasionaţi aproximativ 66.000 de kilometri de piste ciclabile, de parcurs în toate direcţiile şi traversând toate naţiile Europei. Harta creată de către Federaţia Cicliştilor Europeni (ECF) permite alegerea între douăsprezece itinerarii divizate în zone geografice între Mediterana şi Marea Nordului, în numele turismului ecologic şi durabil, dar nu numai. Proiectul vizează ameliorarea calităţii şi securităţii itinerariilor, dar şi să contribuie la economiile comunităţilor locale. Pe site-ul federaţiei este uşor să alegi un obiectiv în funcţie de interesele şi exigenţele personale, ca şi de a obţine toate informaţiile necesare. Pentru pasionaţii de castele din Evul Mediu sau de mitul contelui Vlad, turul Transilvaniei medievale este mai mult decât indicat. Acesta permite, în acelaşi timp, practicarea eco-turismului prin adoptarea activităţilor propuse de ţărani. Întâlnirile europene se întind de la Atlantic până la deja legendarul festival de muzică Sziget din Budapesta. Pentru cei care preferă să se destindă, de ce să nu vizeze, de exemplu, Catalonia sau Republica Cehă, pentru unul din numeroasele tururi oeno-gastronomice adorabile de care se poate profita toată vara, cum ar fi parcursul pe drumurile vinului, din Praga la Viena. Romanticii şi păsările de noapte vor merge la Paris pentru Paris Night Bike, care prevede, în afara unui tur pe bicicletă, o croazieră nocturnă pe Sena. La Londra, site-ul London Cycling Campaign pune la dispoziţie gratuit hărţi ale pistelor ciclabile şi selecţionează o listă de evenimente destinate pasionaţilor de călătorii pe două roţi. Festival pe bicicletă în Flandra În Belgia, spre sfârşitul verii, se lansează Festivalul Avanti, parte a tradiţionalului festival din Gent, un eveniment de neratat pentru pasionaţii bicicletelor. Se pleacă din oraşul Lockeren, la 20 de kilometri de Gent, în 20 septembrie, pentru a urmări concerte situate, de-a lungul etapelor, în cele mai fascinate locuri din zonă. Concertele traversează muzica clasică, muzica lumii, trecând prin jazz şi muzică electronică, totul în interiorul provinciei Flandra Orientală. Bike Film Festival îi va încânta pe pasionaţii de cinema, datorită programului său pendulând între artă, muzică, spectacole şi cinema. Festivalul va explora toate mijloacele de a călători pe două roţi, pedalând între Viena, Milano, Madrid şi Lisabona. Pentru cei care nu se simt campioni pe două roţi, există o modalitate de a transporta bicicleta în afara frontierelor proprii unei ţări, tarifele şi soluţiile variind în funcţie de mijlocul de transport. Pentru a călători în avion, este posibil să rezervi şi să împachetezi bicicleta pentru a o depune în cală, pentru o sumă care variază între 25 şi 80 de euro, în funcţie de compania aeriană. Tarifele sunt mai mici în tren, dar cu câteva probleme în plus. Dacă preţul biletelor variază între 4,50 şi 15 euro, nu toate trenurile acceptă transportul. Taxiuri-bicicletă la München Europenii au la dispoziţie alte două destinaţii ecologice reprezentative din Germania, oraşele München şi Freiburg. Turiştii care trec prin München trebuie să ştie că nu au voie să circule prin oraş la volanul unei maşini poluante, alternativele de transport la modă fiind biciletele şi, mai nou, taxiurile-bicicletă. În Freiburg, cel mai ecologic oraş din Germania, deplasarea se face cu bicicleta sau cu ultra-eficienta reţea de tramvaie care împânzeşte tot oraşul. Suburbia Freiburg-ului, Vauban, este un paradis ecologic fără maşini, autorităţile interzicând vehiculele cu patru roţi, iar locul parcărilor a fost luat de straturi luxuriante de flori. Circa 60% dintre locuitori şi-au vândut autoturismele ca să se bucure de privilegiul de a locui în această zonă. Tot Freiburg este numit adesea „oraşul solar al Germaniei“, cele mai multe case fiind alimentate cu energie prin panouri solare. Indiferent de destinaţie, este recomandat un comportament ecologic: mijloace de transport nepoluante, reciclarea deşeurilor, economie la apă şi la aerul condiţionat. Primă de până la 70 de euro pentru achiziţia unei biciclete Exceptând Italia, de care am amintit mai înainte că a alocat fonduri consistente pentru diminuarea preţului la biciclete, în Germania şi Austria se derulează în prezent un program de susţinere a achiziţiei de biciclete. Mai multe municipalităţi din Germania au început derularea Programului „Rabla“ pentru biciclete, după ce programul similar pentru maşini s-a bucurat de un mare succes. În oraşul Mannheim, de exemplu, pentru fiecare bicicletă veche utilizatorii pot primi 50 de euro, ca să-şi cumpere una nouă, programul incluzând, până acum, 100 de biciclete. De asemenea, oficialităţile din Witten vor oferi aceeaşi sumă, pentru 20 de biciclete. Primăria din Viena a anunţat introducerea unei prime de 70 de euro pentru renunţarea la o bicicletă veche şi cumpărarea alteia noi şi mai sigure, care să coste cel puţin 140 de euro, în contextul creşterii semnificative a folosirii bicicletelor în capitala austriacă. Potrivit administraţiei locale vieneze, în primă etapă se urmăreşte înlocuirea a 500 de biciclete, însă, dacă programul va avea succes, acesta va fi extins. Bicicletele vechi nu vor fi casate, ci reparate şi folosite de o asociaţie de reintegrare socială a deţinuţilor. Deşi nu dispun încă de un astfel de program, în plină criză economică, americanii preferă vehiculele pe două roţi, în 2009 aceştia achiziţionând 2,6 milioane de biciclete, spre deosebire de 2,5 milioane de maşini sau camioane. Experţii spun că bicicleta intră în „modul activ“ de viaţă al americanilor şi începe să fie apreciată de consumatorii afectaţi de criza economică, datorită acestui fapt prin oraşe circulându-se mai uşor. În timp ce un automobil mic emite 120 de grame de CO2 pe kilometru, aceste emisii, în cazul deplasării cu bicicleta, sunt zero. Bicicletă eco din bambus Ultima găselniţă în materie de ecologie este bicicleta biodegradabilă din bambus, una dintre cele mai recente invenţii ale ecologiştilor din Marea Britanie, potrivit dailymail.co.uk. Bicicleta are cadrul din bambus şi, pe lângă faptul că este biodegradabilă, este şi foarte uşor de manevrat, fiind deosebit de accesibilă atât pe teren accidentat sau la munte, cât şi în parcuri. Potrivit sursei, invenţia cântăreşte aproximativ la fel ca o bicicletă din metal, doar că 60% dintre componente sunt biodegradabile. Bambusul este mai rezistent decât oţelul uşor şi mai elastic decât fibrele de carbon, asta însemnând că absoarbe şocurile şi vibraţiile foarte bine. Costul unui astfel de vehicul este însă destul de mare, respectiv 3.000 de lire sterline. Bicicleta este fabricată în California, unde lemnul de bambus este tratat, şlefuit şi transformat în piese pentru cadrul vehiculului. Bicicletele sunt transportate apoi în Londra, unde se vând la magazinele ecologice.