Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Europenii vor să trăiască într-o uniune federală
Majoritatea cetăţenilor a patru ţări membre UE vor ca Europa să evolueze spre o uniune federală şi să aibă preşedinte, ministru de Externe, ministru al Economiei şi Finanţelor, potrivit unui sondaj publicat de realitatea.net. Astfel, 59% dintre italieni, 48% dintre spanioli, 46% dintre francezi şi 35% dintre germani vor o integrare europeană mai mare şi „apariţia unei Europe federale“, arată studiul Institutului „Viavoice“ pentru liberalizare, efectuat pe un eşantion de 5 mii de persoane în cele patru ţări menţionate şi în Suedia.
Studiul este publicat în contextul în care cele 27 de state membre ale UE votează în aceste zile pentru alegerea noului Parlament European. Astfel, 73% dintre italieni, 64% dintre francezi, 63% dintre spanioli şi 51% dintre germani se pronunţă pentru un „preşedinte al Europei“ şi doresc crearea unei funcţii de ministru european al Economiei şi Finanţelor. De asemenea, crearea unei funcţii de ministru de Externe european este sprijinită de 76% dintre italieni, 73% dintre spanioli şi francezi şi de 62% dintre germani. Potrivit rezultatelor studiului, suedezii se disting prin opinii diferite faţă de cetăţenii celorlalte patru ţări. Astfel, 57% se opun creării funcţiei de preşedinte al Europei, 46% resping ideea de ministru de Externe european şi 48% celei de ministru al Economiei şi Finanţelor. Crearea unei armate europene este privită cu rezervă de majoritatea germanilor chestionaţi, în timp ce francezii şi italienii sunt mai favorabili acestei idei, 67%, respectiv 56% dintre ei susţinând-o. Inovaţia care suscită cel mai puţin entuziasm este crearea unui impozit european, respinsă de 66% dintre spanioli, 65% dintre francezi şi italieni, 55% dintre germani şi 61% dintre suedezi.