Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Eveniment academic dedicat asistenţei sociale, la Iaşi
Aula Magna „Mihai Eminescu“ a Universităţii „Al. I. Cuza“ (UAIC) din Iaşi a găzduit ieri, 10 martie 2015, deschiderea oficială a Zilelor Asistenţei Sociale. Cu acest prilej, reprezentanţii instituţiilor implicate au susţinut discursuri referitoare la importanţa simpozionului din acest an şi la tema aleasă, „Promovarea demnităţii şi valorii oamenilor“.
Asistenţii sociali din judeţul Iaşi participă în această săptămână la unul dintre cele mai importante evenimente dedicate meseriei dificile, dar frumoase pe care o practică. Aceasta datorită implicării mai multor instituţii şi asociaţii, reunite într-un parteneriat de colaborare, prin intermediul Sucursalei Teritoriale Iaşi a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România. Deschiderea oficială a simpozionului, ce s-a desfăşurat din Aula Magna „Mihai Eminescu“ a primei universităţi din ţara noastră, a fost o adevărată sărbătoare, atât pentru invitaţi, cât şi pentru asistenţii sociali sau studenţii de la „Cuza“. Conf. univ. dr. Daniela Tatiana Şoitu, de la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a UAIC din Iaşi, a remarcat pentru început că programul din acest an este dedicat dezbaterilor, analizelor, dar şi proiectelor pe tema promovării demnităţii şi valorilor umane. Prof. univ. dr. Vasile Işan, rectorul UAIC din Iaşi, i-a felicitat mai întâi pe dascălii Departamentului Sociologie şi Asistenţă Socială al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, apoi a apreciat că toţi cei implicaţi în Zilele Asistenţei Sociale sunt oameni activi, ce „îşi fac datoria în plan academic şi practic“. „Mă bucur că se întâmplă astfel de activităţi frumoase. Consider că acestui eveniment poate să i se adauge şi o dimensiune filosofică. Vă doresc să aveţi o activitate rodnică şi un schimb fructuos de idei“, s-a exprimat prof. univ. dr. Vasile Işan.
„A fi demn înseamnă să-i preţuieşti pe ceilalţi“
În continuare, prof. univ. dr. Vasile Miftode, cel care a înfiinţat specializarea Asistenţă socială la UAIC în urmă cu mai bine de două decenii, şi-a manifestat bucuria pentru că în prezent la Departamentul Sociologie şi Asistenţă Socială al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi există „un colectiv de excelenţă“. „Trebuie să aveţi imaginea construirii domeniului protecţiei asistenţei sociale la Iaşi şi în România. Un asistent social este cu adevărat bun dacă studiază sociologia. Domeniul asistenţei sociale este legat de viaţa socială (sărăcie, dependenţă s.a.). Îmi aduc aminte că întotdeauna îmi începeam cursul fundamental de asistenţă socială scriind pe tablă: «Tabagişti tebecişti - moarte lentă», «Alcool - moarte semilentă», «Drog - moarte rapidă şi sigură». Am observat că în ultima perioadă mor foarte mulţi tineri din cauza diferitelor substanţe pe care şi le administrează. Mă întreb ce se întâmplă în familia şi în şcoala de astăzi. Nu suntem capabili să-i convingem pe aceşti copii să nu meargă spre distrugere. Vorbim copiilor numai despre drepturi. Îi nenorocim! Dascălii şi părinţii trebuie să cultive responsabilităţi copiilor“, a atras atenţia prof. univ. dr. Vasile Miftode. Prof. univ. dr. Nicu Gavriluţă, decanul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a UAIC din Iaşi, a salutat iniţiativa de a se organiza Zilele Asistenţei Sociale, iar apoi a făcut referire la termenul „demnitate“, ce se regăseşte în tema din acest an a simpozionului. „Demnitatea vă poate întâlni într-o ipostază cu totul specială. Există o nobleţe a omului, a demnităţii umane, pe care o poţi întâlni ca asistent social, frecventând circumstanţe precare şi foarte precare. Cu siguranţă aţi întâlnit oameni care pot să-şi asume nobleţea şi demnitatea într-un mod realmente exemplar. A fi demn înseamnă să-i preţuieşti pe ceilalţi şi să te respecţi pe tine însuţi. Să fii demn înseamnă să fii capabil de dăruire, de altruism, de bucurie şi de multă gratitudine“, a explicat prof. univ. dr. Nicu Gavriluţă.
Progresul societăţii prin intermediul asistenţilor sociali
Niculina Karacsony, director adjunct în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, a mărturisit că domeniul asistenţei sociale permite valorizarea muncii „în primul rând prin ceea ce eşti ca om, dar mai ales prin ceea ce ai învăţat să faci“. Conf. univ. dr. Dumitru Stan, directorul Departamentului Sociologie şi Asistenţă Socială al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, a precizat că în prezent derulează o cercetare prin intermediul asistenţilor sociali din mediul rural. „Asistentul social poate fi asemănat cu etnologul. În lipsa unor resurse, asistentul social poate resuscita relaţia dintre oameni. Aici ne referim la relaţia dintre părinţi şi copii, dintre soţi, dintre vecini s.a. Asistentul social este un bun consilier juridic. Doi părinţi mai rebeli au adus pe lume un copil. Pe principiul drepturilor omului, ei au dorit să lase libertatea propriului copil să decidă asupra genului acestuia (să spună mai târziu dacă este bărbat sau dacă este femeie). Asistenţii sociali au intervenit şi au făcut uz de lege şi au repus problema aşa cum era normal. Societatea trebuie să înţeleagă că poate progresa foarte mult prin intermediul asistenţilor sociali“, a subliniat prof. univ. dr. Dumitru Stan. Deschiderea oficială a Zilelor Asistenţei Sociale s-a încheiat cu alocuţiunea dr. Roxana Necula, preşedintele Structurii Teritoriale Iaşi a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali. Astfel, au fost prezentate câteva din activităţile şi beneficiile Structurii Teritoriale Iaşi a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali, înfiinţată acum doi ani. În acelaşi timp, au fost transmise mulţumiri în mod secial Sectorului de Asistenţă Socială şi Medicală „Diaconia“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, dar şi celorlalte instituţii din judeţul Iaşi pentru colaborarea rodnică în domeniul asistenţei sociale. După ce a amintit rezultatele deosebite obţinute la nivel local şi naţional, dr. Roxana Necula a menţionat că asistenţii sociali din judeţul Iaşi „sunt oameni extraordinari şi foarte bine pregătiţi din punct de vedere profesional“. Zilele Asistenţei Sociale au început luni, 9 martie 2015, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi cu un workshop şi se vor încheia duminică, 15 martie 2015.