Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
„Experimentul Piteşti. Reeducarea prin tortură“, simpozion la a XIII-a ediţie
La sfârşitul lunii septembrie a avut loc la Piteşti cea de-a XIII-a ediţie a Simpozionului Internaţional „Experimentul Piteşti. Reeducarea prin tortură“. Evenimentul a fost organizat de Fundaţia Culturală Memoria - filiala Argeş, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Primăria Piteşti, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici - filiala Argeş, Muzeul Judeţean Argeş şi Institutul de Istorie Recentă Bucureşti.
Profesori de istorie, cercetători, oameni de cultură care s-au aplecat asupra acestei perioade din comunismul românesc, scriitori, trăitori direcţi, mărturisitori şi martori ai fenomenului petrecut în închisoarea Piteşti se întâlnesc de 13 ani în oraşul al cărui nume este legat de oribila acţiune de „reeducare“ şi exterminare a deţinuţilor politici din acele vremuri şi fac auzită povestea lor. Dincolo de relatarea şi studierea adevărului aşa cum a fost, mesajul pe care îl transmit aceste întâlniri anuale este următorul: faptele cumplite din istoria unui neam nu trebuie uitate pentru simplul motiv că altfel ar putea să se mai repete lucruri care duc fiinţa umană sub limita demnităţii sale.
Participantă la simpozion, doamna Simona Popa, fiica lui Radu Gyr, ne-a mărturisit că a adus în faţa auditoriului mărturii inedite despre tatăl domniei sale, care a suferit ani grei de detenţie, şi că aceste momente au fost emoţionante pentru toată lumea.
Din impresionanta listă cu numele participanţilor amintim doar câteva: Ilie Popa, Mircea Stănescu, Corneliu Zeană, Marius Chelaru, Mihail Ciocanu, Anatol Petrencu, Ilie Popescu, Victor Grecu, Diana Vrabie, Cicerone Ioniţoiu, George Cuşa, Viorel Tocan, Valentina Sturza, Ţvetco Mihailov, Andreea Cârstea, Daniela Ioniţă, Constantin Totir, Radu Petrescu, Constantin Petre. Invitaţii de onoare ai acestui eveniment au fost: Mihai Neagu din Germania, Ştefan Urâtu din Republica Moldova şi Petru Grior din Ucraina.