Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Expo Shanghai 2010, tradiţie şi idei fanteziste despre viitor
Imagini proiectate pe pereţi, forme fanteziste şi culori atrăgătoare caracterizează pavilioanele ţărilor şi organizaţiilor prezente la cea mai mare expoziţie din toate timpurile, organizată în China, la Shanghai, toate făcând apel la tradiţie şi exprimându-şi în mii de idei fanteziste viziunea despre viitor. Expoziţia Mondială Shanghai 2010 se desfăşoară pe durata a 184 de zile, până la 31 octombrie, timp în care organizatorii aşteaptă circa 70 milioane de vizitatori.
Italia şi-a întâmpinat vizitatorii cu modă şi pantofi de firmă, cu maşini de epocă şi motociclete de curse. Întins pe o suprafaţă generoasă, dotat cu scări rulante şi încăperi vaste, pavilionul italian, intitulat "City of man", pare a fi mai degrabă un muzeu care îmbină armonios trecutul cu prezentul şi tradiţionalul cu modernismul. Germanii, al căror pavilion este situat în apropierea celui italian, au pus accentul pe echilibru. Cu un pavilion întins pe 6 mii de metri pătraţi şi cu un staff format din aproximativ 400 de persoane, s-au prezentat la Shanghai drept un popor inovator, dar şi ataşat de propriile tradiţii. Vizitatorii au fost invitaţi să privească aspecte ale vieţii urbane, tuneluri şi porturi create cu ajutorul unor rampe mobile, precum şi improvizaţii ingenioase care ilustrează grădini formate din imagini tridimensionale. Alain Delon, ambasadorul Franţei la Expo 2010 Având un pavilion dreptunghiular acoperit de o "dantelă" din oţel şi pe cunoscutul actor Alain Delon, aflat la Shanghai drept ambasador la expoziţie, francezii au ales să-şi prezinte moda, arta, grădinile Palatului Versailles, dar şi o poveste de dragoste finalizată cu o nuntă. Mult mai pragmatici, elveţienii le-au arătat vizitatorilor chinezi Alpii şi le-au oferit - spre încântarea celor prezenţi - o plimbare cu o telecabină de mici dimensiuni. Spania are, la rândul ei, un pavilion impresionant. Cu pereţii creaţi din peste 8.500 de beţe şi nuiele, pavilionul Spaniei a prezentat tema "From the City of our parents, to the city of our children". Spaniolii şi-au prezentat tradiţiile şi originile pe ritmuri de flamenco şi cu imagini proiectate pe pereţii standurilor din pavilion. Polonia a zâmbit la Expo Shanghai, unde pavilionul său chiar a purtat acest nume "Poland is smiling" (Polonia zâmbeşte). De culoare albă şi cu o arhitectură futuristă, pavilionul Poloniei a prezentat o imagine abstractă, încărcată de lumini şi imagini proiectate direct pe pereţi, însoţite de muzică. La rândul lor, ruşii au prezentat la Expo 2010 un oraş al copiilor care a stârnit un interes foarte mare în rândul vizitatorilor. Inspirat de Nikolai Nosov, autor de poveşti care considera că oraşul viitorului este un oraş în care copiii se simt bine, pavilionul Rusiei le prezintă vizitatorilor flori, fructe şi diverse personaje de mari dimensiuni şi în culori stridente. Trotuare rulante, pereţi mişcători şi cafea etiopiană<>/b Dar nu numai europenii şi-au prezentat fantezist, la Shanghai, viziunea asupra oraşelor viitorului. Arabia Saudită are un pavilion impresionant în formă de spirală, o realizare care pare aproape incredibilă din punct de vedere tehnic. Într-una dintre camerele pavilionului, de formă sferică şi neiluminată, vizitatorii sunt invitaţi pe un trotuar rulant care descrie o linie a ecuatorului, de unde pot vedea proiectate de jur-împrejurul lor imagini despre tradiţiile şi cultura arabă, senzaţia fiind amplificată de mişcarea continuă a pereţilor. La Expo 2010 poate fi vizitat şi un spaţiu imens, în care mai multe state africane au ales să facă prezentări comune. Pline de culoare şi cu elemente tradiţionale, pavilioanele statelor africane au fost primitoare cu toţi vizitatorii, fiind organizate degustări de ceaiuri, de cafea etiopiană şi concerte de muzică tradiţională. ▲ Chinezii, fermecaţi de ritmurile "Ciocârliei" Între toate aceste realizări impresionante, pavilionul României iese şi el în evidenţă, prin atmosfera relaxată şi primitoare care le permite vizitatorilor să se odihnească, dar să se şi distreze şi să afle, în acelaşi timp, informaţii despre România. Scena instalată într-un imens măr verde este aşezată la umbră, în aer liber. Oamenii pot mânca, sau se pot odihni, urmărind în acelaşi timp spectacolele organizate zilnic, aproape fără întrerupere. Potrivit organizatorilor, chinezii sunt fermecaţi de ritmurile "Ciocârliei" şi sunt, constant, invitaţi la horă de către dansatorii din Ansamblul Crişana. Restaurantul Maria este, şi el, un succes. A avut 100 de vizitatori în prima zi şi alţi 230 în cea de-a doua zi, o prezenţă foarte bună ţinând cont de dimensiunile destul de mici ale localului. Pavilionul României a fost vizitat, în primele două zile de la deschidere, de peste 20 mii de persoane.