Expoziție dedicată martirilor nord-bucovineni

O expoziţie dedicată miilor de români împuşcaţi în masă în aprilie 1941 în timp ce încer­cau în mod pașnic să se refugieze în România după ocupația sovietică are loc în această perioadă în Sala Papirus a Bibliotecii Naţio­nale a României. Intitulată „Masa­crele inocenţilor”, expoziţia este organizată de Compar­timentul Comunităţi Istorice al Institutului Cultural Român şi poate fi vizitată până pe 26 aprilie. Cel mai mare masacru a avut loc la Fântâna Albă, unde au pierit în jur de 3.000 de nord-bucovineni.

Institutul Cultural Român, prin Compartimentul Comunităţi Istorice, în parteneriat cu Institutul „Fraţii Golescu”, Biblioteca Națională a României şi Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii din București au vrut să amintească românilor de azi despre tragedia din 1941, când mii de oameni fără nici o vină au fost seceraţi fără milă de mitralierele sovietice.

Vernisajul din 12 aprilie a fost precedat în aceeași zi și de o prelegere care a avut loc la Facultatea de Istorie din cadrul Univer­sității din București. Av. dr. Mihai Nicolae, directorul Institutului „Frații Golescu”, jurnalistul Vasile Bâcu și politologul Marin Gherman au analizat factorii care au provocat masacrele, precum și modul în care sunt reflectate acestea în spațiul public.
Fântâna Albă, Lunca Prutului, Crasna sau Igești sunt câteva din localitățile în care mii de români pașnici au fost uciși de trupele sovietice doar pentru că au vrut să se refugieze cu mâinile goale în patria-mamă, România. Evenimentele sunt încă puțin cunoscute publicului larg, deoarece numai după destrămarea URSS s-a putut vorbi despre ele. În 1940, după semnarea pactului Ribbentrop-Molotov (1939), URSS a ocupat Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța. Românii erau arestați, omorâți, deportați, iar bisericile erau închise, ceea ce i-a determinat pe mulți să se refugieze în România. Adesea, aceștia au fost „cosiți” în masă cu foc de mitraliere.

Cel mai mare masacru a fost cel de la Fântâna Albă, din 1 aprilie 1941, când circa 3.000 de nord-bucovineni din satele de pe Valea Siretului au plecat spre România deciși să nu mai trăiască sub stăpânirea sovietică atee. Ei purtau cruci, icoane și steaguri albe, arătând că sunt pașnici și doar își caută libertatea. În apropierea graniței, au fost uciși cu foc de mitraliere. La două luni de la masacru, 13.000 de familii din aceste sate au fost deportate în Siberia și Kazahstan. Numai 10% au supraviețuit.

Foarte puțini au reușit să scape din masacru pentru a povesti. Un martor ocular, Vasile Sucevan, descrie astfel măcelul de la Fântâna Albă (supranumit și „Katyn-ul românesc”): „Sângele curgea șuvoaie, încât a umplut întreaga poiană de la Varnița... Călăii bolșevici nu au lăsat pe nimeni să se apropie de locul masacrului, au săpat gropi în poiană și i-au aruncat pe toți grămadă - pe cei morți și pe cei vii. Apoi, cu un tractor cu lopată, au dat lut peste ei. Din aceste gropi s-au auzit mult timp gemete și vaiete înăbușite. Vreo câteva zile au «umblat» pământul și iarba cu oamenii îngropați de vii… Ca să șteargă urma odioasei crime, bolșevicii au arat poiana și au plantat brazi, pădurea crescând pe osemintele martirilor români masacrați”. Mai multe mărturii se găsesc în volumul „Fântâna Albă - Golgota neamului românesc”, coordonat de dr. Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române, și publicat anul trecut la Editura Nicodim Caligraful a Mănăstirii Putna.

Ca omagiu adus acestor victime, ziua de 1 aprilie a fost declarată Zi națională de cinstire a memoriei românilor - victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor, ale foametei și ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie.