Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Expoziție dedicată tezaurului României aflat la Moscova
Problema rezervei de aur confiscate de statul rus nu este cunoscută la nivel internaţional, de aceea Banca Naţională a României (BNR) a decis să susțină iniţiativa europarlamentarului Eugen Tomac de a aduce subiectul în atenţia instituţiilor UE. Un prim demers în acest sens este expoziția inaugurată la sediul Parlamentului European de la Bruxelles. De asemenea, toți europarlamentarii au primit două volume pe acest subiect, în limba engleză, publicate de BNR, iar tezaurul României va fi tema unei rezoluţii în Legislativul european.
Expoziţia „Tezaurul Băncii Naţionale a României, trimis la Moscova şi niciodată returnat - o datorie mai veche de un secol”, inaugurată marţi la sediul Parlamentului European și deschisă până vineri, își propune să promoveze ideea că privarea ilegală a României de tezaurul său naţional trebuie să fie abordată de UE în viitorul dialog bilateral cu Rusia, de îndată ce situaţia securităţii în Europa va fi stabilizată.
„Nu putem să rămânem tăcuţi, acest subiect trebuie făcut cunoscut publicului european, iar instituţiile europene trebuie să cunoască acest caz”, a afirmat europarlamentarul Eugen Tomac.
Realizată în colaborare cu BNR, expoziția prezintă dovezi istorice, înscrisuri, probe juridice şi angajamentele părţilor rusă şi română în legătură cu cele 91,5 tone de aur fin trimise la Moscova în decembrie 1916 şi în iulie 1917. Documentele expuse atestă că „tezaurul BNR (…) reprezintă un caz singular în care rezerva de aur monetar este încredinţată cu toate documentele oficiale şi garanţiile de depozit conform cărora ar fi returnată oricând la cererea proprietarului, doar ca depozitarul să nu îşi respecte apoi aceste obligaţii”, a transmis guvernatorul Mugur Isărescu.
La eveniment a vorbit și Petras Austrevicius, deputat european, fost ministru de externe al Lituaniei. „Nu putem să închidem asemenea pagini de istorie, pentru că nu s-a făcut dreptate. Statul român a fost jefuit şi trebuie să i se facă dreptate”, a spus el, potrivit Agerpres.
„Convingerea mea este că tezaurul va reveni acasă şi momentul acesta nu este departe. Acţiunea de la Parlamentul European nu e decisivă, dar se înscrie în linia creării unui cadru de sprijin pe care ne aşteptăm să-l primim de la Uniunea Europeană pentru a ne recupera tezaurul”, a spus fostul preşedinte Traian Băsescu.
Pentru o mai bună cunoaştere a situaţiei, lucrările „Tezaurul Băncii Naţionale a României dus la Moscova şi niciodată returnat” (2020) de Cristian Păunescu şi „Tezaurul României şi destinul său. Argumente din arhivele ruseşti” (2023) de Ilie Schipor au fost traduse în limba engleză şi distribuite fiecărui membru al Parlamentului European.
Demersurile pe tema tezaurului au fost inițiate de eurodeputatul Eugen Tomac după ce a constatat că subiectul este „aproape complet necunoscut” la nivelul instituțiilor europene și lipsește din strategia privind recuperarea bunurilor de patrimoniu adoptată anul trecut de UE. (C. Z.)