Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Facturile pe septembrie vor veni cu întârziere
Furnizorii de energie vor întârzia emiterea facturilor privind consumul pe luna septembrie, întrucât nu au avut timp să-şi adapteze softurile de facturare, a afirmat Dana Dărăban, director executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE). Ea a explicat că Ordonanța 119/2022 privind plafonarea și compensarea prețurilor la energie a fost emisă la 1 septembrie, cu aplicabilitate tot de la 1 septembrie, iar pentru modificarea softurilor este nevoie de cel puţin 30 de zile.
„Cred că toţi furnizorii vor întâmpina probleme în implementarea noilor criterii de selecţie a beneficiarilor, de aplicare a plafonului la anumite marje de consum, ceea ce este foarte posibil să ducă la întârzieri”, a spus Dărăban, potrivit Agerpres. Directorul ACUE a sfătuit consumatorii care primesc o factură mare, pe câteva luni, să solicite furnizorului eşalonarea plăţilor.
Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, estimează că facturile vor fi întârziate cu mai mult de 30 de zile.
„A modifica un soft presupune timp. Din experienţa modificărilor trecute, înseamnă între două şi trei luni. Deci, din păcate, consumatorii să se aştepte să primească facturi abia peste două sau trei luni, bineînţeles facturile vor fi mari, pentru că vor cumula consumul de pe o perioadă mai lungă de timp”, a spus Chisăliţă, care a adăugat că „furnizorii nu sunt obligaţi să eşaloneze aceste plăţi”.
El a amintit că la fel s-a întâmplat şi în toamna trecută, când legislaţia a fost modificată peste noapte. Atunci, unii furnizori au decis să factureze în continuare şi să-şi adapteze softul din mers, dar au fost amendaţi pentru că nu au aplicat noua legislaţie. (C. Z.)