Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Femeile câştigă, în medie, cu 7,3% mai puţin decât bărbaţii
▲ Câştigul salarial mediu brut realizat de salariaţii care, în luna octombrie 2008, au lucrat cel puţin 23 de zile, cu program complet, a fost de 1.806 lei, femeile câştigând, în medie, cu 7,3% mai puţin decât bărbaţii (1.868 de lei pentru bărbaţi, faţă de 1.732 de lei pentru femei), conform unei anchete asupra salariilor pe ocupaţii, realizate de Institutul Naţional de Statistică ▲
Efectivul salariaţilor la 31 octombrie 2008 a fost de 4.824.900 de persoane, bărbaţii reprezentând 54,3%. Numărul salariaţilor care au lucrat 23 de zile, cu program complet, în luna octombrie 2008 a fost de 4.098.200 persoane (84,9% din efectivul total al salariaţilor). Ponderea femeilor în această categorie a fost de 46%. Din totalul femeilor salariate, 68,9% lucrau în sfera serviciilor, iar bărbaţii se regăseau în proporţie de 50,8% în sectorul serviciilor şi de 46,4% în industrie şi construcţii. Repartizarea numărului de salariaţi care au lucrat cel puţin 23 de zile, cu program complet, în luna octombrie 2008 pe grupe majore de ocupaţii şi pe sexe evidenţiază o concentrare a salariaţilor în grupele majore de meşteşugari-meseriaşi şi operatori la instalaţii, maşini şi echipamente (30,5%). Bărbaţii predomină în rândul meşteşugarilor-meseriaşi (79,9%), operatorilor de instalaţii, maşini şi echipamente (70%), conducătorilor şi funcţionarilor din administraţia publică şi din unităţile economico-sociale (62,2%), agricultorilor (61,4%), şi a muncitorilor necalificaţi (58,1%). Proporţia majoritară a femeilor comparativ cu cea a bărbaţilor se regăseşte în următoarele grupe majore de ocupaţii: funcţionari administrativi (68,4%), lucrători operativi în servicii, comerţ (62%), tehnicieni, maiştrii (61,1%), specialişti cu ocupaţii intelectuale (57%). Salariul mediu brut de bază în luna octombrie 2008 a fost de 1.386 de lei pentru salariaţii care au lucrat 23 de zile, cu program complet, iar salariul mediu brut realizat de 1.694 lei. Salariul a crescut cu 23% comparativ cu anul trecut Comparativ cu anul precedent, salariul mediu brut de bază a crescut cu 23,1%, iar salariul mediu brut realizat cu 21,8%. Salariul mediu brut realizat cuprinde pe lângă salariul de bază şi o parte variabilă compusă din sporuri şi prime acordate ca procentaj din salariu sau ca sumă fixă. Analiza raportului dintre salariul de bază şi salariul realizat, pe activităţi, arată că cele mai mari ponderi ale sporurilor şi adaosurilor se regăsesc în industria extractivă (41,7%), sănătate şi asistenţă socială (39,3%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (32,3%), transport şi depozitare (27,1%), învăţământ (20,3%). În ceea ce priveşte câştigul salarial mediu brut, femeile au câştigat în medie cu 7,3% mai puţin decât bărbaţii, realizând un câştig salarial mediu brut de 1.732 de lei (faţă de 1.868 de lei al bărbaţilor). Bărbaţilor le revin câştiguri salariale medii superioare femeilor în majoritatea activităţilor economice, cele mai mari diferenţe regăsindu-se în industria prelucrătoare (32,9%), intermedieri financiare şi asigurări (31,3%), comerţ (25,6%), hoteluri şi restaurante (23,9%), informaţii şi comunicaţii (17,7%), sănătate şi asistenţă socială (17,4%), învăţământ (16%). Ancheta asupra salariilor se realizează anual, ca o cercetare statistică selectivă în întreprinderi având ca perioadă de referinţă luna octombrie. Obiectivul principal al anchetei este asigurarea informaţiilor necesare pentru estimarea indicatorilor privind salariul mediu brut de bază şi realizat în luna octombrie pentru salariaţii care au lucrat întreaga luna (cel puţin 23 de zile lucrătoare), cu program complet şi salariul mediu brut şi câştigul salarial mediu brut pe grupe majore de ocupaţii, pe unele ocupaţii şi pe activităţi economice.