Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Femeile supuse abuzurilor vor fi ocrotite de un ordin european
Mai multe state europene, între care şi România, au iniţiat o propunere legislativă care să vină în ajutorul femeilor supuse abuzurilor de orice fel. Ordinul european de protecţie va fi valabil în toate ţările membre ale Uniunii Europene, printre măsuri numărându-se obligaţii şi interziceri impuse persoanelor considerate periculoase. Pentru a intra în vigoare, actul normativ va fi supus votului deputaţilor europeni în această lună.
Ordinul european de protecţie doreşte garantarea protecţiei femeilor supuse abuzurilor fizice, sexuale sau psihologice în cazul în care se deplasează în străinătate. Proiectul de raport pe această temă intenţionează extinderea protecţiei pentru a acoperi întregul teritoriu al Uniunii Europene, un ordin eliberat de un stat membru fiind recunoscut în toate statele UE. Aceste măsuri ar include obligaţii sau înterziceri impuse unei persoane considerate periculoase. Potrivit propunerii legislative, persoana nu trebuie să fi fost neapărat o victimă a violenţei, fiind suficient să fi fost ameninţată. Proiectul de raport referitor la această iniţiativă a fost întocmit de Teresa Jiménez-Becerril Barrio şi Carmen Romero López, fiind dezbătut la începutul acestei luni în cadrul comisiilor PE pentru Libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne şi pentru Drepturile femeii şi egalitatea de gen. Europarlamentarul Carmen Romero López a susţinut că propunerea "nu este doar o iniţiativă a 12 state membre sau a preşedinţiei spaniole, ci este o iniţiativă a mii de femei şi a mii de victime care nu sunt doar femei". "Astăzi în Spania există 118.000 de ordine de restricţie în vigoare; 30.000-40.000 în fiecare an. În UE ne putem aştepta la aproximativ 100.000 de ordine europene de protecţie", a motivat eurodeputatul, citat de Biroul de presă al PE. Pe de altă parte, Teresa Jiménez-Becerril Barrio consideră că "victimele sunt primele care sunt uitate. Ordinul european de protecţie se adresează în principiu victimelor violenţei bazate pe gen care se deplasează în UE, dar trebuie să ne gândim, de asemenea, la victimele căsătoriilor forţate, ale traficului de fiinţe umane, ale crimei organizate sau ale terorismului. Doresc, de asemenea, protejarea minorilor care au nevoie să fie supravegheaţi. Este important să acţionăm nu doar împotriva indivizilor, ci şi a grupurilor de indivizi. Ordinul european de protecţie doreşte să uşureze viaţa unei victime - o astfel de protecţie ar trebui să fie automată". Guvernele Uniunii Europene trebuie să ajungă la un compromis în această perioadă, iar pentru a deveni legislaţie a UE, directiva va trebui votată şi aprobată de către membrii Parlamentului European.