Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Fenomenul violenței școlare. Răspunderea va fi și a familiei
Ministerul Educației a inițiat discuții cu ministerele Justiţiei şi cel al Afacerilor Interne privind introducerea unor modificări legislative referitoare la modul în care va răspunde familia în cazurile de violență în școli, dar şi pentru o procedură de identificare şi confiscare a obiectelor interzise introduse în spațiile de învățământ.
Ca reacție la numeroasele cazuri de violență în școli din ultima perioadă, Ministerul Educației are în vedere mai multe direcții de acțiune menite să ducă la diminuarea acestui fenomen. Una dintre acestea se referă la instituirea, în următoarele două săptămâni, a unei proceduri unitare, la nivel național, de management al incidentelor cu violență.
„Fiecare instituţie - şcoală, direcţie de siguranţă şcolară, DGASPC - are propriile proceduri în cazurile în care informaţii privind violenţa în şcoli ajung la ele. Procedurile acestea trebuie adunate şi trebuie ca fiecare om din şcoală să ştie cum să reacţioneze, (…) unde să meargă, ce trebuie să aştepte ca feedback”, a explicat ministrul educației, Ligia Deca.
Demnitarul a arătat că a purtat discuţii cu Ministerul Justiţiei şi Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pentru a vedea ce modificări legislative trebuie făcute în privinţa „modului în care poate răspunde familia din punctul de vedere al amenzilor sau al acţiunilor pe care familia ar trebui să le ia în cazuri de violenţă”.
„Cu MAI purtăm discuţii privind procedura de identificare şi confiscare a obiectelor interzise introduse în şcoli. Acolo este clar că percheziţia, în lege, nu poate fi realizată decât de către personal abilitat: Poliţie, Jandarmerie. Trebuie să vedem cum procedăm în şcoală pentru că nu poate un cadru didactic sau directorul şcolii să se substituie personalului abilitat în acest sens şi nici nu cred că este recomandat”, a menționat Deca.
De asemenea, în legile educaţiei, care urmează a fi dezbătute de Parlament, vor fi introduse noi prevederi. „Propunem camere resursă, care pot fi utilizate pentru acel proces de reflecţie şi liniştire a elevilor, dar şi în cazul în care, mă rog, sunt alte tipuri de persoane din şcoală care generează astfel de incidente”, a evidenţiat ministrul.
În acest context, Ligia Deca este de părere că implicarea familiei este esențială în gestionarea situațiilor critice în care sunt implicați elevi.
„Întărim răspunderea contravenţională a elevilor prin trimiterile la Codul civil şi la Codul penal. De asemenea, la sugestia federaţiilor sindicale, introducem amenzi pentru părinţii sau tutorii care refuză să semneze contractul educaţional, contract educaţional care trebuie să includă şi drepturile şi obligaţiile elevilor în unităţile de învăţământ şi, sigur, şi ale familiei, prin extensie”, a mai spus ministrul. (C. Z.)