În România, locuinţele sociale au o pondere de doar 0,17% din fondul locativ naţional. Din acest punct de vedere, țara noastră ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană. În Europa Centrală şi de Est, ponderea
Fermă eoliană la Târgu Mureş
Şeful Direcţiei pentru Tineret şi Sport Mureş, Doru Borşan, intenţionează să construiască la Târgu Mureş o fermă de producere a energiei electrice prin captarea razelor solare. Borşan a declarat că deţine o proprietate de circa 8 hectare în intravilanul oraşului şi că a luat decizia de a-şi reorienta intenţiile de investiţie din domeniul imobiliar în cel al producerii energiei regenerabile. Potrivit proiectului, panourile solare de pe cele 8 hectare vor produce în jur de 8 megawaţi pe oră şi ar putea aduce un profit de 800.000 de euro pe an. Investitorul a arătat că, în prezent, lucrează la documentaţie şi că estimează că va realiza o investiţie de 20 de milioane de euro, din care 70% subvenţie de la UE, iar 30% costuri proprii. El a susţinut că va încerca să achiziţioneze panouri fotovoltaice pe cristale de ultimă generaţie, care au capacitatea de a se roti după razele solare pe parcursul întregii zile. Şeful Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, Dănuţ Ştefănescu, a arătat că în judeţ s-a solicitat acord de mediu pentru două proiecte de construire a fermelor de producere a energiei electrice prin captarea razelor solare, iar din studii rezultă că un hectar de panouri fotovoltaice poate produce 1 megawatt/oră.



