Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Fermierii din Vrancea cer declararea stării de calamitate în județ
O asociație a fermierilor din Vrancea a trimis un memoriu Guvernului, Ministerului Agriculturii şi Prefectului în care cere declararea stării de calamitate în județ având în vedere situația dificilă cauzată de seceta prelungită, nefuncţionalitatea infrastructurii de irigaţii, refuzul societăţilor de asigurări de a încheia poliţe, datoriile acumulate în ultimii ani etc. Agricultorii vrânceni solicită despăgubiri de cel puţin 3.000 de lei la hectar.
Potrivit Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice (ACCPT) Vrancea care a inițiat documentul, în acest an culturile de primăvară din județ sunt calamitate în proporţie de 80% până la 100%, iar situaţia fermierilor este agravată de faptul că nu au putut să îşi asigure culturile împotriva secetei, deoarece societăţile de asigurări au refuzat să încheie astfel de poliţe în Vrancea.
„Vă rugăm sa acceptaţi declararea judeţului Vrancea ca judeţ calamitat şi să aprobaţi alocarea de la buget a unor sume pe hectar, ca despăgubire care să acopere cel puţin 50% din cheltuielile pe hectar efectuate de fermieri pentru înfiinţarea de culturi în anul agricol 2023/2024 şi care, în acest moment, sunt compromise. Pentru a fi şi mai expliciţi, dacă aceşti fermieri nu vor primi despăgubiri de cel puţin 3.000 de lei la hectar, mulţi dintre ei nu vor putea să mai facă agricultură”, se arată în memoriul agricultorilor, citat de Agerpres.
Asociaţia atrage atenţia că s-a ajuns în această situaţie deoarece precipitaţiile în judeţ au fost de 150-250 mm/an, sub mediile multianuale, menționând, de asemenea, „numărul redus de hectare agricole care se pot iriga” și lipsa investițiilor în infrastructura de irigații.
„În ultimii 30 de ani, Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare nu a alocat fonduri pentru investiţii şi reabilitări în zona Vrancei, deşi fermierii au solicitat în nenumărate rânduri reabilitarea infrastructurii de irigaţii”, spun fermierii. Aceștia cer decidenţilor să se implice „cu toată seriozitatea în soluţionarea acestei situaţii de criză datorată secetei” şi să vină în teren pentru a constata „realitatea crudă” din câmpurile cultivate atât cu culturi de toamnă, cât şi de primăvară.
Prefectul judeţului Vrancea a dat asigurări că este alături de fermieri şi îi sprijină în demersurile pe care aceştia le fac pe lângă Guvernul României.
„Situaţia este catastrofală. În urma secetei pedologice persistente, culturile sunt pur şi simplu compromise. La ultima întâlnire, (reprezentanții cultivatorilor, n.r.) au venit cu un memoriu bine documentat şi s-a ajuns la concluzia că trebuie tras un semnal de alarmă. (...) Investiţiile din primăvară pentru însămânţări au fost foarte mari, iar la momentul acesta, fermierii nu îşi pot recupera aceşti bani. Sunt peste trei-patru ani de când seceta pedologică persistă la nivelul judeţului şi mulţi fermieri spun că sunt în pragul falimentului”, a declarat prefectul de Vrancea, Marius Iorga. (C. Z.)