Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Fermierii, încurajați să înființeze sisteme locale de irigații
Ministerul Agriculturii va modifica legislaţia privind irigaţiile pentru a introduce şi sistemele locale sau microsistemele de irigat, ceea ce va permite decontarea unei părți a costurilor cu energia şi apa şi pentru cei care folosesc astfel de sisteme. Potrivit unei asociații a fermierilor, mulți producători au dorit și în trecut să înființeze sisteme locale de irigații, însă „s-au lovit de «obtuzitatea» interpretărilor legale de la Apele Române şi Ministerul Mediului”.
Ministrul agriculturii, Adrian Chesnoiu, a anunțat că, pe lângă introducerea microsistemelor de irigat, în modificările Legii 138 privind irigaţiile pe care le-a inițiat vor intra și prevederi care vor simplifica obţinerea avizelor şi documentaţiilor pentru înfiinţarea acestor sisteme de irigaţii locale, astfel încât fermierii vor trebui doar să depună o cerere de înfiinţare a sistemului, iar de toate actele necesare se va ocupa Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF).
„Vom aduce o modificare prin care ANIF se va ocupa de întreaga documentaţie, fermierii vor depune doar o cerere pentru înfiinţarea sistemului de irigaţii local, iar angajaţii ANIF vor fi cei care vor obţine toate avizele de la autorităţile cu atribuţii în domeniu. Totodată, prin această modificare legislativă vom extinde şi vom rezolva, practic, o situaţie pe care fermierii o solicitau, aceea a decontării cu până la 50% a energiei utilizate pentru irigaţii. În momentul de faţă beneficiau doar acei fermieri care aveau contracte cu ANIF de furnizare a apei”, a precizat Chesnoiu, potrivit Agerpres.
Ministrul a menţionat că sunt fermieri care au început deja să irige, iar umplerea canalelor pentru irigaţii a început în luna martie, mai devreme față de alți ani, având în vedere că peste iarnă nu au fost precipitaţii.
Potrivit ministerului de resort, la această dată, infrastructura de îmbunătăţiri funciare este pregătită de funcţionare şi poate asigura un nivel optim al apei pentru o suprafaţă de 1.289.381 ha. Prin lucrările de modernizare a infrastructurii de irigaţii, ministerul urmărește creșterea suprafeţei irigabile la două milioane de hectare.
Sistemele locale de irigații reprezintă una din soluțiile de dezvoltare a acestei infrastructuri, potrivit Planului Național Strategic 2023-2027. Însă unii producători sunt sceptici că este o inițiativă care va funcționa.
„Înfiinţarea sistemelor locale de irigaţii o considerăm o măsură foarte bună ca intenţie, dar credem că ar fi trebuit însoţită de o prezentare mai largă a modului cum vor fi depăşite numeroasele probleme întâmpinate şi până acum de fermieri, care au dorit să realizeze astfel de sisteme, dar s-au lovit de obtuzitatea interpretărilor legale de la Apele Române şi/sau Ministerul Mediului”, declarau, în urmă cu o lună, reprezentanții Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România.