Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Festival de tradiţii şi obiceiuri pascale, la Făgăraş
În cadrul săptămânii „Şcoala Altfel“, la Colegiul „Aurel Vijoli“ din Făgăraş, tradiţiile şi obiceiurile pascale din Ţara Făgăraşului au fost aduse în actualitate. Peste 1000 de elevi din 20 de instituţii de învăţământ au realizat icoane pe sticlă, felicitări, ouă încondeiate, preparate tradiţionale de post. Ce-a de-a 4 ediţie a Proiectului „Tradiţii şi obiceiuri de Paşti în Ţara Făgăraşului“ a început cu o slujbă oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, care i-a binecuvântat pe elevi şi pe dascălii acestora. Ierarhul a oferit profesorului Vasile Ţifrea, directorul colegiului făgărăşean, distincţia „Ordinul Sfântul Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei“.
„Colegiul «Aurel Vijoli» din Făgăraş a realizat din nou o manifestare culturală şi spirituală deosebită. Îmbrăcaţi în hainele tradiţionale româneşti, copiii au dat un exemplu şi în acelaşi timp s-au angajat că vor iubi aceste veştminte care exprimă credinţa şi statornicia neamului nostru“, a spus IPS Mitropolit Laurenţiu. Proiectul „Tradiţii şi obiceiuri de Paşti în Ţara Făgăraşului“ a luat naştere acum patru ani, iar de atunci tot mai mulţi elevi sunt implicaţi în păstrarea obiceiurilor specifice zonei. La final, toţi participanţii au primit din partea organizatorilor diplome, iar cei mai buni au primit premii. (Ştefan Mărculeţ)