„Fiecare dintre noi are o misiune“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Actualitate socială

Data: 11 Noiembrie 2013

Vineri, 8 noiembrie, la Muzeul Unirii din Iaşi, s-a desfăşurat prima serie de conferinţe din cadrul Zilelor Pro Vita care au avut ca temă „Copilul cu deficienţe - greutate sau bucurie a vieţii?“. Evenimentul, moderat de părintele Radu Brânză, coordonatorul Departamentului Pro Vita, s-a bucurat de prezenţa pr. prof. Cristinel Teşu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, a prof. Iulia Fotea şi a cofondatorului Pro Vita Bucureşti, Bogdan Stanciu. Cei prezenţi au fost martorii unor dezvăluiri emoţionante despre bucuria şi darul nepreţuit al naşterii de copii, concluzia fiind aceea că un copil cu deficienţe nu este o povară.

De sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, ieşenii, alături de voluntari, au participat la prima zi a conferinţelor Pro Vita a căror temă, „Copilul cu deficienţe - greutate sau bucurie a vieţii?“, se înscrie în misiunea departamenului de salvare, protejare şi cultivare a vieţii.

„Ce poate să fie greutate a vieţii poate deveni fericire“

Încă de la început, părintele moderator Radu Brânză a introdus participanţii în atmosfera unei întâlniri ce avea să contureze imaginea puterii de sacrificiu, a iubirii necondiţionate şi a înţelepciunii dobândite prin acceptarea unei misiuni pe care Dumnezeu o trimite omului: „Ceea ce ne propunem în zilele acestea nu este să rezolvăm problema, pentru că problema este greu de rezolvat. Nu este să dăm sentinţe, pentru că Biserica nu dă sentinţe. Biserica nu este un tribunal, ci este un spital duhovnicesc în care trebuie să găsim vindecarea. Noi încercăm doar să problematizăm, să semnalăm. Când copilul este diagnosticat cu malformaţie încă din pântecele mamei sale, medicii recomandă întreruperea de sarcină. Ne-am gândit că nimeni nu poate să vorbească despre o astfel de situaţie, decât cei care sunt într-o astfel de situaţie. Vom vedea că ceea ce poate să fie greutate a vieţii poate deveni fericire“. Acesta a fost cuvântul de debut al celor trei mărturisiri, care, pe rând, au creionat învăţătura transmisă în prima zi de conferinţe Pro Vita.

„Copiii sunt binecuvântări în casa noastră“

Părintele Cristinel Teşu, profesor în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi şi primul dintre invitaţii evenimentului, în prelegerea „Naşterea de copii, cea mai mare bucurie a omului de la Dumnezeu“, a subliniat rolul familiei şi al copiilor în viaţa omului: „După socotinţa mea, nu există o altă credinţă, altă învăţătură sau morală pe faţa pământului care să acorde o atât de mare importanţă familiei şi să vorbească atât de frumos despre aceasta precum o face credinţa noastră ortodoxă. Dacă privim adânc în sufletele noastre, ne dăm seama că noi, oamenii, nu am fost creaţi pentru singurătate. Suntem fiinţe comunitare, care ne căutăm sufletul pereche, jumătatea noastră, prieteni, să împărtăşim bucuriile sau necazurile noastre. Copiii sunt adevărate binecuvântări în casa noastră. Fiecare copil are darul lui, nu seamănă unul cu altul. Într-o casă cu mai mulţi copii este mai multă dragoste, mai mult sacrificiu şi jertfă. S-a constatat că femeia se simte împlinită în mediul familiei, e împlinită de sentimentul extraordinar de a fi mamă“.

Una dintre concluzii a fost aceea că familia tradiţională a dispărut pe fondul plecării tot mai masive în străinătate. De asemenea, esenţa cuvântului rostit de părinte a fost importanţa naşterii de prunci. În zilele noastre, această bucurie nu mai primeşte aceeaşi apreciere, dovezile fiind înregistrate statistic.

„Am aflat dintr-o publicaţie britanică faptul că, la nivelul întregii Uniuni Europene, la fiecare 30 de secunde se pronunţă un divorţ, iar la fiecare 27 de secunde se săvârşeşte un avort. La nivel european, doar unul din trei cupluri mai procreează în prezent. Nici la nivelul României lucrurile nu sunt mai fericite. În 1994, ne-am aflat pe primul loc la rata avorturilor. Acum ne aflăm pe locul al treilea, după state civilizate ca Anglia sau Franţa. Dacă am avea curiozitate să facem o statistică, de la Burebista încoace, am vedea că numărul deceselor în timp de război e mai mic ca numărul avorturilor făcute pe timp de pace“, a spus pr. Cristinel Teşu.

Importanţa naşterii de prunci a fost invocată pe parcursul întregii zile, în fond, cadrul învăţăturii creştine fiind cel sub semnul căruia s-a desfăşurat întreaga activitate.

„Fetiţa mea a avut o misiune“

„Misiunea unui copil care a trăit doar 6 luni“, denumirea celei de-a doua cuvântări, susţinută de prof. Iulia Fotea, avea să anunţe cea mai emoţionantă expunere despre existenţă, înţelegere a morţii şi iubirea nemărginită a mamei, care cu pedagogie creştinească vorbeşte deschis despre moartea copilului său: „Fetiţa mea a avut o misiune. Una dintre ele este aceea că suntem acum aici“. Maria-Ecaterina, cel de-al doilea copil al familiei, a fost diagnosticată încă din pântece cu malformaţie, iar medicii au recomandat avortul. În cadrul expunerii, doamna profesor a prezentat câteva imagini cu frânturi din existenţa de şase luni şi o săptămână a fiicei sale, alături de părinţi şi de frăţiorul ei. Fără doar şi poate, tulburătoare a fost una dintre imaginile finale cu Maria-Ecaterina pe ultimul drum.

Dar să o lăsăm pe ea să ne prezinte: „În momentul în care mi-au spus că are malformaţii, m-am gândit că medicii sunt oameni ca şi noi, Dumnezeu e Cel Care lucrează. Eu mi-am văzut fiica ca pe o minune. În timpul sarcinii nu am fost puternică pentru mine, am fost puternică pentru ea. Dumnezeu nu mi-a lăsat-o doar câteva zile, a lăsat-o mai mult. A vrut să avem amintiri cu ea. Visul meu a fost să o nasc, să o botez, să fie creştină. Viaţa noastră capătă un sens atât timp cât eşti împreună cu Dumnezeu“.

Maria-Ecaterina, fetiţa diagnosticată cu malformaţie încă din pântece, a fost adusă pe lume şi şi-a îndeplinit misiunea. „Poate că ea a făcut o misiune cât nu facem noi într-o viaţă întreagă. Ne-a dat nouă o cruce“.

„Şi acest moment poate fi o formă de misiune pe care Maria-Ecaterina a făcut-o“, a adăugat părintele Radu Brânză.

Nu mai puţin emoţionantă a fost povestea pe care a rostit-o si părintele profesor Cristinel Teşu, povestea unuia dintre copiii săi. Deşi aceasta a fost istorisită înaintea celei expuse de prof. Iulia Fotea, abia apoi participanţii i-au acordat şi ei înţelegerea de misiune.

„Şi eu sunt unul dintre cazurile care pot da astăzi mărturie despre tema dvs. În urmă cu 17 ani şi jumătate, soţia mea era însărcinată cu al doilea copil. În luna a treia şi jumătate a avut o hemoragie şi o iminenţă de avort. Am mers de urgenţă la maternitate, unde, în urma unei ecografii, mi-au spus că au programat-o pentru următoarea zi la avort, pentru că în pântece poartă un copil malformat. Am avut un moment foarte greu atunci“. Deşi medicii recomandau cu tărie avortul, părintele, în urma spovedaniei şi a rugăciunii, a refuzat recomandarea acestora. „Doamna doctor, enoriaşă de-a mea la vremea aceea, mi-a spus că ţine prea mult la mine să mă vadă urcând dealul Copoului cu un copil cu probleme. Mi-a spus să avorteze. Vorbele ei au fost ca un cuţit în inimă pentru mine. Este adevărat că pe parcursul sarcinii am trăit într-un stres permanent, dar copilul s-a născut şi este realizat. În prezent, se pregăteşte pentru admiterea la Facultatea de Medicină“, a menţionat pr. Cristinel Teşu.

Misiunea acestui copil, care este un caz fericit, poate fi extrasă chiar din cuvintele din final ale părintelui profesor Teşu: „Nu trebuie să-mi mai vorbească nimeni despre minuni, pentru că în cazul meu familia mea este o minune pe care Dumnezeu a făcut-o“.

„Avortul este legal până la naşterea copilului“

Cel de-al treilea invitat al zilei a fost Bogdan Stanciu, care a prezentat cât de uşor se poate face trecerea de la avort la infanticid. „Sunt aici în două calităţi. La început am fost preşedinte de filială Pro Vita şi apoi am devenit tată al unui copil cu deficienţe sau cu handicap“. În prima sa calitate, aceea de cofondator al Pro Vita, Bogdan Stanciu a subliniat că asociaţia militează pentru drepturile copilului încă din pântecele mamei. De asemenea, cel mai important aspect al susţinerii sale a fost atragerea atenţiei asupra formei de terapie pe care o poate lua avortul. „Avort terapeutic, adică te vindeci de ceva. Cum poate fi ceva care întrerupe o viaţă o terapie? Avortul terapeutic este recomandat de medici atunci când fătul este diagnosticat cu malformaţie. În România, tipul de malformaţie care duce la această recomandare este lăsat la latitudinea medicilor. Adică, infanticidul poate fi justificat“.

Bogdan Stanciu, tatăl unui copil cu handicap, militează pentru drepturile copilului şi înţelege foarte bine handicapul fetiţei sale.

„Fiica mea s-a născut cu două malformaţii. Prima era la rinichiul stâng, numită şi hidronefroză, iar cea de-a doua este hipoacuzie, adică fiica mea este surdă. Asta sigur că nu o împiedică să se bucure de viaţă. A primit un implant cohlear, un microcomputer. În momentul acesta, ea aude, se bucură de viaţă, dar în esenţă rămâne un copil cu handicap, pentru că în timpul somnului ea nu-şi poartă aparatul. Ştie că este diferită de ceilalţi copii. Munceşte zilnic să înveţe să vorbească. Asta se face cu o muncă titanică întinsă pe parcursul a câţiva ani. Are fiica mea vreun viitor?“.

Toţi cei invitaţi au primit din partea Pro Vita o plachetă care îi desemnează drept ambasadori Pro Vita.

„Evenimentul este o altă modalitate de a ne transmite mesajul. Se recunoaşte că mult mai multă lume recurge la avort. Arma noastră, a Bisericii, este cuvântul, iar transmiterea cuvântului se realizează şi prin organizarea de evenimente. Dorim să organizăm Zilele Pro Vita în preajma sărbătorii Cuvioasei Parascheva şi în preajma zilei de 8 noiembrie, ziua Sfinţilor Arhangheli, pentru că există această fericită asociere a copiilor cu îngerii“, a mai adăugat părintele Radu Brânză, coordonatorul departamentului.

Departamentul Pro Vita Iaşi din cadrul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a fost înfiinţat în ianuarie 2011. Evenimentul Zilele Pro Vita se înscrie în misiunea departamentului de a dezvolta activităţi în scopul salvării, protejării şi cultivării vieţii. (Ana-Maria Durilă)