Plantele de apartament sunt o binecuvântare pentru cei care le cresc, mai ales dacă locuiesc la bloc. În afara împrospătării aerului, ele sunt şi o bucurie pentru ochi şi suflet. Acum, când se apropie perioada rece, trebuie pregătite şi ele.
Pentru a le păstra vitalitatea, plantele trebuie apărate de frig şi umezeală. Fiecare plantă are necesităţile sale, în funcţie de specia din care face parte.
Potrivit specialiştilor în horticultură de pe site-ul femina.ro, acum este momentul să se profite de perioada de repaus vegetativ pentru a îngriji plantele de interior şi a le pregăti de „iernat“. Plantele de apartament devin mai sensibile în această perioadă din cauza căldurii uscate şi a scăderii luminii naturale. Pentru perioada sfârşitului de toamnă şi a iernii este recomandabil ca plantele şi florile să fie plasate aproape de surse de lumină sau de ferestre. Acestea trebuie grupate cât mai aproape de ferestre şi la fiecare opt zile trebuie rotite. Dacă nu se poate, este recomandată instalarea unei surse de lumină care să funcţioneze timp de câteva ore la sfârşitul zilei. Se poate folosi o lampă de joasă tensiune plasată la 80 de centimetri înălţime în preajma plantelor care trebuie luminate.
Căldura caloriferelor usucă aerul şi deshidratează frunzele şi din această cauză este recomandată plasarea plantelor mai sensibile în camerele mai puţin încălzite. O altă variantă este aşezarea ghivecelor pe argilă umedă pe o farfurioară.
Pentru udat se foloseşte apă fără săruri de calciu, la temperatura camerei. Dacă se utilizează apa de la robinet, aceasta trebuie păstrată într-un vas neacoperit cu o zi înainte de a uda florile.
De preferat este utilizarea de pulverizatoare fine. O parte din plante au un ritm biologic mai lent în această perioadă şi au nevoie de mai puţină apă. Udarea lor trebuie să fie mai rară pentru a nu le putrezi rădăcinile. Se lasă să se usuce pământul între două udări şi se golesc farfurioarele de sub ghivece. Florile se udă doar atunci când pământul în ghiveci este uscat în profunzime. Ghiveciul sau pământul florilor nu se schimbă până în luna martie. Frunzele şi florile uscate se curăţă periodic. „Rănile“ rămase după curăţarea ramurilor se curăţă cu o perie aspră şi se „pansează“ cu mastic, pentru a proteja planta de boli. Spaţiul în care sunt ţinute florile trebuie aerisit zilnic, dar nu dimineaţa devreme, din cauza aerului foarte rece. Plantele se udă de două ori pe săptămână, deoarece iarna ele intră într-o perioadă de repaus, iar necesarul de apă scade. Praful de pe frunze se şterge folosind un tifon ud, pentru a le permite să primească mai bine lumina.
Iarna se pun mai puţine îngrăşăminte la plantele cu flori, iar pentru plantele cu frunze decorative nu se pun deloc până în luna februarie, când se poate relua fertilizarea.
Cactusul se udă o dată pe săptămână
Plantele mai exotice au parte de câteva recomandări mai deosebite făcute de doamna Laura Pap. Pe timpul iernii, mediul prielnic al cactuşilor este cel complet uscat şi călduros. Se udă doar o dată pe săptămână. Au nevoie de multă lumină puternică pentru a nu se deforma.
Iernarea citricelor este ceva mai pretenţioasă. Încă din luna octombrie, acestea trebuie adăpostite într-o seră rece sau într-o cameră suficient de bine luminată la 2-3 grade C. Frunzele trebuie umezite şi udatul redus pentru că surplusul de apă duce la căderea frunzelor. Udatul se reia când zilele se vor lungi şi temperaturile vor creşte.
Florile comune, precum muşcatele, iubesc lumina şi trebuie aşezate în apropierea unei ferestre, dar nu deasupra caloriferului. Căldura uscată le ofileşte. Orhideele se udă o dată pe săptămână pe timpul iernii, iar apa trebuie să fie la temperatura camerei. Planta se udă numai la începutul zilei, niciodată după-amiaza târziu sau seara.
Begonia preferă lumina naturală, dar care să nu-i cadă direct pe frunze. Planta are nevoie de temperaturi cuprinse între 14-25 de grade Celsius şi de o umiditate ridicată. Pe timp de iarnă, begonia se udă rar. Apa nu trebuie să atingă frunzele. Ficusul şi philodendronul trebuie să stea într-o încăpere luminată cu o temperatură de 20 de grade Celsius. Ficusul se udă cel mult de două ori pe săptămână.