Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
FMI a aprobat împrumutul pentru România
▲ Una dintre condiţiile pe care le-a agreat Fondul în legătură cu companiile de stat este majorarea salariilor acolo unde se va înregistra profit, dar aceasta trebuie făcută în strânsă legătură cu creşterea productivităţii muncii ▲ Executivul s-a angajat să finalizeze legea sistemului unic de salarizare în sectorul public până la finele lunii octombrie şi legea reformei sistemului public de pensii până la finalul anului 2009 ▲
Consiliul Executiv al Fondului Monetar International (FMI) a aprobat, luni, în unanimitate, acordul stand-by cu România pe o perioada de doi ani, în valoare de 12,95 miliarde de euro, a declarat reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu. „Acordul a fost aprobat în unanimitate de reprezentanţii FMI, considerând că este benefic pentru România şi pentru regiune. De asemenea, reprezentanţii Fondului au considerat că acordul de împrumut al Românei este util şi rezolvă toate problemele legate de sustenabilitate şi oferă stabilitate în regiune“, a spus Tănăsescu. Acesta a precizat că, deşi au fost unele discuţii, reprezentanţii FMI au apreciat activitatea proactivă a României de a contracara din timp efectele crizei, „înainte de a ajunge cuţitul la os“. Potrivit ministrului de Finanţe, Gheorghe Pogea, în scrisoarea de intenţie, în afară de indicatorii structurali de performanţă, România are un angajament de respectare a unor ţinte de deficit, care înseamnă 24,3 miliarde de lei valoare absolută a deficitului, care corespunde unei cifre de 4,6% din PIB şi încadrarea trimestrială în ţintele stabilite - 14,5 miliarde după trimestrul al II-lea şi 18,6 miliarde de lei la finalul trimestrului al III-lea. În ceea ce priveşte întreprinderile cu capital majoritar de stat sau întreprinderile la care statul este unic acţionar, Pogea a spus că acestea vor fi supuse unei proceduri de monitorizare în scopul îmbunătăţirii performanţelor, care trebuie să se regăsească în reducerea arieratelor între companii, în reducerea arieratelor în economie şi creşterea profitabilităţii. Majorarea salariilor, doar acolo unde există profit De asemenea, una dintre condiţiile pe care le-a agreat Fondul în legătură cu aceste companii este şi aceea privind majorarea salariilor în companiile de stat care vor înregistra profit, dar aceasta trebuie făcută în strânsă legătură cu creşterea productivităţii muncii. Guvernul s-a angajat, prin acordul cu Fondul Monetar Internaţional, să finalizeze în 2009 legea sistemului unic de salarizare în sectorul public şi legea reformei sistemului public de pensii. Executivul s-a angajat, de asemenea, să finalizeze legea sistemului unic de salarizare în sectorul public până la finele lunii octombrie, legea responsabilităţii fiscale (care va limita numărul rectificărilor bugetare) până la sfârşitul lunii noiembrie, iar legea reformei sistemului public de pensii până la finalul anului 2009. Potrivit secretarului de stat din MFP, Gheorghe Gherghina, prima revizie a acordului de împrumut extern al României de la Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană este programată pentru 10 iulie. Reprezentanţii FMI şi CE vor veni pe 10 iulie în România pentru a analiza cum se „mişcă“ economia, iar dacă se ajunge la concluzia că veniturile bugetare nu se realizează se va face un memorandum suplimentar la acordul de împrumut, a precizat oficialul MFP. „La cheltuieli ne încadrăm. Dacă nu reuşim să realizăm veniturile, ne vor cere ori alte măsuri de creştere a veniturilor, ori măsuri de reducere a cheltuielilor“, a explicat acesta. România a convenit asupra unui acord pe doi ani cu Fondul Monetar Internaţional pentru 12,95 miliarde de euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD urmând să ajungă la 19,95 miliarde de euro.