Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Fonduri de la UE pentru pregătirea medicilor
Comisia Europeană (CE) va pune la dispoziţia ţărilor membre fonduri în valoare de 2,5 milioane de euro din Instrumentul de sprijin de urgenţă „pentru pregătirea unui grup multidisciplinar de cadre medicale care sprijină şi asistă unităţile de terapie intensivă în perioadele dificile cauzate de pandemia de COVID-19”.
Programul va fi aplicat în mod uniform în întreaga Uniune Europeană, va acoperi cel puţin 1.000 de spitale şi 10.000 de medici şi asistenţi medicali şi va fi pus în practică în perioada august-decembrie 2020. De instruire vor beneficia cadrele medicale care nu lucrează în mod regulat în ATI, acest demers urmărind „să sporească efectivele de personal care ar putea fi mobilizate într-un moment în care este nevoie de o extindere rapidă, temporară şi semnificativă a capacităţii unităţilor de terapie intensivă”.
COVID-19 a afectat semnificativ numărul de paturi de spital disponibile în primele luni ale pandemiei, conducând la o creştere cu 30-40% a cererii de paturi în unităţile de terapie intensivă şi la suprasolicitarea resurselor disponibile.
„Prin această decizie ne demonstrăm încă o dată angajamentul de a sprijini cadrele medicale care lucrează în prima linie din întreaga Europă, punându-le la dispoziţie pregătire medicală esenţială pentru a garanta faptul că aceste persoane dispun de toate cunoştinţele necesare pentru a contribui la dotarea cu specialişti a unităţilor de terapie intensivă în perioadele de criză”, a declarat comisarul pentru sănătate şi siguranţă alimentară, Stella Kyriakides, într-un comunicat citat de Agerpres.
În contextul crizei declanşate de pandemie, CE a mai creat reţele virtuale de medici care lucrează cu pacienţii trataţi de COVID-19 în spitale.