Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Fonduri nerambursabile pentru plantaţiile de goji
Plantaţiile de dud şi goji au fost introduse în versiunea finală a Ghidului solicitantului pentru investiţii în exploataţii pomicole finanţate prin PNDR 2020. Astfel, au devenit eligibile pentru finanţare şi proiectele pentru investiţii în exploataţiile pomicole de dud şi goji, prin submăsura 4.1a din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Popularitatea fructelor roşii de goji este în creştere datorită multiplelor beneficii aduse sănătăţii. La noi, arbustul este cunoscut sub denumirea de cătina de gard.
Potrivit Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), Ghidul solicitantului pentru investiţii în exploataţii pomicole poate fi consultat pe pagina oficială de internet a Agenţiei, la secţiunea „Investiţii PNDR”.
„Versiunea finală a Ghidului vine cu o serie de clarificări cu privire la dimensiunea economică a exploataţiilor agricole pentru solicitanţii care depun mai multe proiecte în aceeaşi sesiune. O noutate în ceea ce priveşte investiţiile ce pot fi sprijinite prin intermediul acestei submăsuri este reprezentată de introducerea speciilor dud şi goji, specii în cazul cărora pentru cheltuielile generate de înfiinţarea plantaţiilor se va aplica procedura de achiziţii de bunuri şi servicii a AFIR. De asemenea, AFIR va obţine Extrasul de Carte Funciară aferent imobilului pe baza datelor cadastrale înscrise de către solicitant în Cererea de Finanţare, în secţiunea dedicată. Recomand tuturor solicitanţilor să analizeze Ghidul cu atenţie pentru a putea, ulterior, să completeze corect cererile de finanţare şi să prezinte toate documentele solicitate”, a declarat directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.
Prin intermediul submăsurii 4.1a, se acordă fonduri nerambursabile de maximum 1,05 milioane de euro, cu o intensitate a sprijinului acordat de 50%, cu majorare până la 90% din totalul cheltuielilor eligibile, în funcţie de beneficiar (tânăr fermier/forme asociative) şi de investiţie (ecologică/investiţii în zone cu constrângeri naturale etc.).
AFIR precizează că, pe pagina de internet www.afir.info (secţiunea Investiţii PNDR), au fost publicate, alături de versiunea finală a Ghidului solicitantului, şi anexele aferente acestuia, necesare pentru întocmirea unui proiect, inclusiv Cererea de Finanţare pe care beneficiarii o pot testa şi pregăti în vederea depunerii.
Introducerea în Ghidul solicitantului a plantaţiilor de goji printre exploataţiile pomicole eligibile pentru finanţare prin PNDR 2020 se explică prin popularitatea crescută a arbustului şi a fructelor sale.
Goji este produs de o specie de arbuşti din familia Solanacee (care include printre altele roşiile şi vinetele) care înfloresc începând din luna iunie şi fructifică începând cu luna august, având perioade când au şi flori şi fructe. Fructele sunt mici (1-2 cm lungime) alungite, dulci şi pline cu seminţe în interior. La noi, este cunoscut sub denumirea de cătina de gard.
Fructele de goji au în compoziţia lor 21 de minerale, printre care fier, magneziu, potasiu, calciu, fosfor sau seleniu, 18 aminoacizi şi 8 substanţe esenţiale vieţii. De asemenea, conţin vitamina C în cantităţi foarte mari (de 400 de ori mai mult decât în portocale) şi vitaminele B1, B2, B6 sau vitamina B12 şi vitamina E. Mai conţine polizaharide şi monozaharide, acizi graşi nesaturaţi, inclusiv acid linoleic, acid alfa-linolenic, acid beta-sitosterol şi alţi fitosteroli, scrie Agerpres.
Goji se remarcă şi prin conţinutul crescut de antioxidanţi, în special carotenoide, care au capacitatea de a reduce riscul de degenerescenţă maculară. Aceşti antioxidanţi protejează organismul de stresul oxidativ, reduce oboseala şi întăreşte capacitatea de protecţie a organismului în faţa agenţilor nocivi, scăzând astfel riscul de cancer. Fructele goji conţin germaniu, mineral considerat a avea proprietăţi anticancerigene.
Fructele de goji pot fi consumate ca atare, gătite sau uscate (precum stafidele), dar şi sub formă de ceai, sucuri sau băuturi medicinale. Pentru obţinerea maximă de beneficii, se recomandă consumarea întregului fruct.