Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Fonduri pentru instalarea de panouri fotovoltaice la biserici
Ghidul de finanţare a „Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru unităţi de cult şi instituţii publice din domeniul asistenţei sociale şi entităţi juridice non-profit din domeniul asistenţei sociale” a fost publicat în consultare publică de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP). Cuantumul finanţării este de maximum un milion de lei şi se acordă în procent de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile.
Programul are caracter multianual şi se desfăşoară la nivel naţional, valoarea maximă finanţată fiind cea corespunzătoare unei puteri maxime instalate de 200 kW.
Potrivit MMAP, finanţarea se realizează de către Administraţia Fondului pentru Mediu din veniturile rezultate din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră încasate la Fondul pentru mediu, „în limita creditelor de angajament şi bugetare prevăzute cu această destinaţie prin bugetul anual al Fondului pentru mediu, aprobat conform legii”.
Vor fi eligibile proiectele care îndeplinesc, concomitent, două condiţii: puterea instalată a sistemului de panouri fotovoltaice să fie cuprinsă între 50 kW şi 200 kW, iar valoarea medie a tuturor facturilor de energie electrică, emise pentru locul de implementare în ultimele 12 luni, să depăşească 5.000 de lei.
Programul va finanţa cheltuielile cu achiziţia, montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 50 kW şi o putere maximă instalată de 200 kW.
„Anul acesta, programul Casa Verde Fotovoltaice, dedicat unităţilor de cult, a fost un real succes, fondurile epuizându-se în 1 minut şi 55 de secunde. De aceea, am decis să dăm posibilitatea aşezămintelor monahale să beneficieze de sprijin financiar în montarea panourilor fotovoltaice. Practic, orice parohie şi biserică aparţinând cultelor religioase recunoscute ar putea beneficia de finanţare prin acest program. Independenţa energetică pe care programul o oferă atât beneficiarilor persoane fizice, cât şi unităţilor de cult, care au putut participa în premieră în acest an, este un pas înainte către oraşe mai verzi, comunităţi mai verzi, viitor energetic verde”, a menţionat ministrul mediului, Mircea Fechet, într-un comunicat.
Ghidul de finanţare poate fi consultat pe site-ul MMAP - www.mmediu.ro, iar cetățenii, instituțiile și organizațiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii.
Potrivit Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), în octombrie 2023 erau înregistraţi la nivel naţional peste 101.000 de prosumatori, cu o putere instalată de 1.298 MW. Estimările conducerii ANRE arătau că „până la sfârşitul anului vom avea 1,5 GW”, depăşindu-se, astfel, puterea celor două reactoare nucleare de la Cernavodă. (O. N.)