Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Francezii şi austriecii ne învaţă cum să cheltuim fondurile europene
▲ Valoarea proiectului, ce va fi implementat la ANCA, este de 540.000 de euro şi are ca obiectiv îmbunătăţirea capacităţii României de a furniza servicii eficiente de consultanţă pentru fermieri, astfel încât să asigure dezvoltarea competitivităţii fermelor ▲
Experţii francezi din cadrul Ministrului Agriculturii din Franţa, împreună cu reprezentanţii Camerelor Agricole din Austria, au început în 28 ianuarie, implementarea Proiectului Phare de Înfrăţire instituţională „Continuarea sprijinului acordat pentru ANCA“, informează Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă (ANCA). La eveniment a participat şi ministrul agriculturii, Dacian Cioloş (foto), acesta subliniind necesitatea şi importanţa acestui proiect ce se va desfăşura în această perioadă, când fermierii români vor trebui să primească sprijin din partea serviciilor de consultanţă agricolă pentru accesarea fondurilor alocate dezvoltării rurale şi pescuitului. „Nu trebuie să inventăm un model nou, dar folosind modelele funcţionale din Franţa şi Austria, le vom adapta la condiţiile concrete din România, astfel încât să creăm, la finele proiectului, camere agricole utile, eficiente, în care ANCA să aibă un rol important“, a explicat ministrul agriculturii. Directorul general ANCA, Viorel Morărescu, a susţinut că pentru a avea o agricultură performantă este necesar ca fermierul să dispună de cunoştinţe teoretice şi practice avansate şi, în acelaşi timp, de posibilitatea efectuării de investiţii în exploataţia agricolă. Valoarea proiectului este de 540.000 de euro şi are ca obiectiv îmbunătăţirea capacităţii României de a furniza servicii eficiente de consultanţă pentru fermieri, precum şi pentru alţi „actori“ din agricultură, în conformitate cu Politica Agricolă Comună, astfel încât să asigure dezvoltarea competitivităţii fermelor din punct de vedere economic şi să promoveze o agricultură competitivă şi diversificată. Personalul ANCA va fi instruit în privinţa măsurilor de dezvoltare rurală şi pescuit, a identificării oportunităţilor de dezvoltare a activităţilor non-agricole în mediul rural şi a posibilităţilor de obţinere a veniturilor alternative. Potrivit autorităţilor române, eficienţa proiectului se va reflecta în sprijinul acordat fermierilor pentru crearea şi dezvoltarea de exploataţii agricole viabile din punct de vedere economic.