Potrivit ultimului raport al Curţii de Conturi, începând din 1990 până în 2011, furtul de lemn a făcut pagube de aproximativ 5 miliarde de euro.
Ministrul delegat pentru ape, păduri şi piscicultură, Lucia Varga, a declarat că a fost finalizat Codul silvic, una dintre principalele prevederi vizând înăsprirea pedepselor pentru furtul de lemn.
"Am finalizat Codul silvic, îl vom transmite ministerelor spre avizare, una dintre măsurile importante pe care le urmăreşte este înăsprirea pedepselor pentru furtul de lemn. Vrem să întărim autoritatea statului în a pune în practică legislaţia din România în domeniu, dar, în acelaşi timp, vrem să descurajăm furtul de lemn, să descurajăm furtul prin care pădurile din România au fost distruse", a precizat Lucia Varga, care a subliniat că, potrivit ultimului raport al Curţii de Conturi, începând din 1990 până în 2011, furtul de lemn a făcut pagube de aproximativ 5 miliarde de euro.
De asemenea, Lucia Varga a mai precizat că o prevedere foarte importantă a Codului silvic este şi acordarea compensaţiilor pentru proprietarii din situl "Natura 2000", care nu şi-au putut exercita dreptul. "Prin prevederile Codului silvic, începând de la 1 ianuarie 2014, vom acorda compensaţii acestor proprietari, făcând dreptate şi respectând şi garantând dreptul de proprietate", a spus Lucia Varga.
Potrivit ministrului, strategia pentru următoarea perioadă încurajează prelucrarea primară a lemnului, stimulând agenţii economici să desfăşoare activităţi în acest domeniu.
"Sunt acte normative pentru care există voinţă politică şi am convingerea că aceste acte normative vor repara greşelile făcute anterior şi vor stopa furtul de lemn din păduri, vor garanta dreptul proprietarilor care au restricţii şi vor sprijini acei agenţi economici care vor dori să desfăşoare activităţi în domeniul forestier. În perioada următoare, toate aceste acte normative vor fi prezentate în Guvern", a conchis Varga. (Bogdan Cronţ)