Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Germania cere îngheţarea fondurilor europene alocate României
▲ Parlamentul german cere Uniunii Europene să sisteze alocarea de fonduri europene pentru România, la fel cum s-a procedat şi în cazul Bulgariei, din cauza deficienţelor din justiţie ▲ Membrii Bundestagului au adoptat, joi, o rezoluţie în acest sens, în care deplâng ritmul reformelor din justiţie şi stadiul combaterii corupţiei în România ▲ Purtătorul de cuvânt al vicepreşedintelui Parlamentului german a explicat că documentul are valoare strict de recomandare, şi nu de propunere de lege ▲
Rezoluţia adoptată joi de Bundestag, prin care se cere Uniunii Europene suspendarea fondurilor pentru România, are la bază un material realizat de Comisia pentru drepturile omului, în care constată, „cu îngrijorare, problemele care încă rămân în ceea ce priveşte statul de drept“. Materialul, intitulat „Decizia şi recomandarea de raport“, conţine la primul capitol un paragraf referitor la România şi Bulgaria. „Odată cu integrarea europeană a Bulgariei şi a României, în ianuarie 2007, au fost introduse mecanisme de cooperare şi verificare pentru ca, cu sprijinul UE, să se rezolve diferitele probleme în domeniul reformei justiţiei, ca şi în combaterea corupţiei şi a crimei organizate. Principiile statului de drept au fost o condiţie pentru integrarea celor două ţări. Bundestagul ia la cunoştinţă cu îngrijorare problemele care încă rămân în ceea ce priveşte statul de drept şi invită UE la sancţiuni sub forma opririi fondurilor în cazul României, aşa cum s-a întâmplat deja în cazul Bulgariei“, precizează paragraful referitor la România. „Parlamentul de la Bucureşti blochează urmărirea penală a politicienilor corupţi“ Comisia Europeană a ameninţat, recent, România cu îngheţarea banilor europeni, apreciind că Parlamentul de la Bucureşti „blochează eforturile de urmărire penală a politicienilor corupţi“. Bruxelles-ul a impus deja sancţiuni similare Bulgariei pe tema consolidării statului de drept, iar această ţară a trebuit să renunţe complet la fonduri în valoare de 220 de milioane de euro, în timp ce alte 340 de milioane de euro au fost îngheţate temporar. În rezoluţia adoptată joi, Bundestagul a mai apreciat că Turcia, Croaţia şi Macedonia, ţări candidate la aderarea la UE, trebuie să îmbunătăţească situaţia drepturilor omului. Parlamentarii germani au criticat şi evoluţiile din Caucaz, solicitând o atenţie deosebită asupra Georgiei, Armeniei şi Azerbaidjanului. Documentul are valoare de recomandare, nu de propunere de lege Purtătorul de cuvânt al vicepreşedintelui Parlamentului german a explicat că documentul are valoare strict de recomandare, şi nu de propunere de lege. „Bundestagul, ca parlament naţional, nu are puterea să ia vreo măsură împotriva României. Parlamentul german doar propune Uniunii Europene că trebuie să verifice din nou, cu atenţie, respectarea statului de drept în România“, a declarat Annette Verheyn, consilierul vicepreşedintelui Bundestag, Susannei Kastner. „Reacţia Bundestagului ar trebui să ne îngrijoreze, însă nu înseamnă că, începând de mâine, România nu va mai beneficia de fonduri europene“, a precizat fostul europarlamentar Ovidiu Ganţ, deputat al Forumului Democrat al Germanilor din România. „Nu se poate să fie blocate toate fondurile europene. Decizia privind fondurile UE nu se ia de către Parlamentul german, ci la Bruxelles, de către Consiliu. Dar este un semnal îngrijorător şi planează ameninţarea că unele fonduri europene ar putea fi blocate“, a arătat Ovidiu Ganţ. Fostul europarlamentar a subliniat că cel mai eficient lobby pe care îl poate face în prezent România este acela de a „face treabă bună la noi în ţară, nu de dragul Bundestagului, ci ca să trăim noi în condiţii civilizate“. Boc: „O fi şi pe acolo campanie electorală“ Guvernul ştie ce trebuie făcut în reforma justiţiei, problemă sesizată în Rezoluţia adoptată de Bundestag în care se cere suspendarea fondurilor UE pentru România, consideră premierul Boc, care s-a întrebat dacă textul aprobat de camera Parlamentului german nu este un rezultat al campaniei electorale. „O fi şi pe acolo campanie electorală sau nu ştiu... Eu spun că ştiu ce avem de făcut. Niciodată o veste care se referă la România cu impact negativ nu îi bucură pe cei care sunt la guvernare, dar ştiu ce avem de făcut şi ce discuţii avem cu Comisia Europeană. Nu vreau să fiu acum conspirativ (faţă de motivele Bundestag -n.r.), spun că acest Guvern ştie ce trebuie să facă şi pe componenta care vizează justiţia“, a afirmat Boc.