Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Grevă în instituţiile europene?
Angajaţii instituţiilor Uniunii Europene iau în calcul posibilitatea de a intra în grevă, deoarece guvernele statelor membre ale UE intenţionează să blocheze creşterile salariale, sub pretextul crizei economice mondiale, informează săptămânalul „European Voice“, care apare la Bruxelles.
Comisia Europeană a stabilit o creştere cu 3,7% a salariilor funcţionarilor pe anul viitor, luând în calcul salariul mediu al unui funcţionar public din opt state membre vest-europene, precum şi cheltuielile pe care trebuie să le suporte un angajat care locuieşte la Bruxelles. Propunerea trebuia să fie aprobată de statele membre ale UE, însă, la prima reuniune interguvernamentală, care a avut loc în această săptămână, mai mult de jumătate din ţările membre ale UE au respins această iniţiativă. Guvernele statelor respective şi-au motivat dezacordul prin faptul că, în mai multe ţări membre ale UE, salariile din sectorul public au fost îngheţate sau chiar diminuate din cauza lipsei banilor generată de criza economică. Sindicatele salariaţiilor de la Bruxelles au ameninţat că, pe lângă declanşarea grevei, se vor adresa şi instanţei europene în competenţa căreia se află judecarea unor astfel de cazuri. În 1972 a mai existat o situaţie similară, când, pe fondul crizei petrolului, a fost luată o decizie asemănătoare. Pe de altă parte, majoritatea populaţiei UE consideră că funcţionarii de la Bruxelles au salarii prea mari, o dovadă în acest sens fiind faptul că numărul candidaţilor pentru ocuparea unui astfel de post este de câteva ori mai mare decât al posturilor scoase la concurs.