Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Gusturi de toamnă în bucătăria unei gospodine din Timiș
În plin sezon al legumelor de toamnă, gospodinele se pregătesc să umple cămările cu murături şi conserve făcute în casă. Printre ele se află şi Emilia Popa din Coşteiu de Sus, judeţul Timiş, care şi-a transformat bucătăria într-un „laborator” al deliciilor cu gust de toamnă. Cunoscută de turiștii care se cazează în pensiunile din zonă, dar și de bănățenii care vor să-și reamintească gustul mâncării gătite local, tanti Emilia își promovează simplu, povestind, bunătățile pe care le face.
Pentru că este toamnă și acum se fac murăturile, Emilia Popa a dezvăluit câteva din rețetele locului și cum face să îi iasă conserve delicioase care își păstrează gustul timp îndelungat.
Foarte important este ca fiecare legumă să fie pusă la borcan atunci când este sezonul ei. După calendar, de la Sfânta Maria Mare (15 august) până la Sfânta Maria Mică (8 septembrie) se pun castraveţii la murat; de la Sfânta Maria Mică până în Vinerea Mare (Sfânta Parascheva, 14 octombrie) se pun murăturile combinate, în marinată de oţet ori în saramură; între Sfânta Parascheva şi Sânmihai (Sfinţii Arhangheli, 8 noiembrie) e vremea conservelor amestecate; după Sânmihai, dacă a picat prima brumă, se pune varza la murat.
„Castraveţii îi aşez în borcan cu rondele de ceapă şi de morcov, adaug câteva boabe de muştar. Separat fac marinata, care trebuie să fie trei părţi de apă şi una de oţet la fiecare litru de lichid, o lingură de sare şi zahăr după gust. Amestec să se dizolve şi torn în borcane. Aşez capacele şi pun apoi borcanele la fiert până îşi schimbă culoarea”, a povestit gospodina reporterului Agerpres.
Aceeaşi reţetă se aplică şi în cazul gogonelelor, doar că între ele, în borcan, pune usturoi şi frunză de ţelină.
„Pentru gogoşari, marinata este aproape la fel, doar că pun şi puţin ulei şi o pun să fiarbă în cratiţă. Apoi, gogoşarii tăiaţi în patru îi dau prin această marinată, când fierbe, până se schimbă culoarea, dar nu prea mult, ca să nu se înmoaie”, spune tanti Emilia.
Între două reprize de pus murături, Emilia Popa face şi pancove cu brânză dulce închegată cu oţet, „cea mai sănătoasă şi gustoasă brânză dulce”.
„Deşi te-ai aştepta ca această brânză să fie acră de la oţet, ea rămâne dulce şi cu un gust deosebit. Se pune laptele de vacă la foc mic, când începe să se încălzească se pun trei linguri de oţet şi se lasă la fiert până iese zerul şi îşi schimbă culoarea. Apoi luăm laptele de pe foc. Cu brânza aceasta putem face o plăcintă gustoasă sau pancove”, dezvăluie bănățeanca.
Tanti Emilia se pregăteşte pentru ultimul eveniment din cadrul programului „Banat Brunch”, care va avea loc chiar în sat la ea, la Coşteiu de Sus, în 25 septembrie. Surpriza evenimentului va fi că Emilia va face zacusca de vinete în prezenţa oaspeților, în timp ce ansamblul „Junii Timişului” va susţine un program de jocuri şi cântece vechi. (C. Z.)