Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Guvernele dau o mână de ajutor la plata facturilor
Cererea ridicată de gaze naturale, livrările limitate şi scumpirea certificatelor de poluare au crescut, în parg de iarnă, preţurile la energie în Europa. Guvernele sunt presate să intervină pentru a limita creşterea facturilor, nu numai în vederea ajutorării familiilor şi micilor afaceri, dar și pentru a nu compromite șansele economiilor de a-și reveni după trecerea prin pandemie.
Autorităţile din Spania, Italia şi Grecia au adoptat deja măsuri pentru reducerea impactului creşterii preţurilor la energie pentru populație.
Spania. Printre măsurile adoptate marțea trecută de guvernul de la Madrid se numără: redirecționarea a 2,6 miliarde de euro din profiturile companiilor energetice către consumatori; plafonarea majorării preţurilor la gaze la 4,4%, în condițiile în care prognozele indicau o scumpire de 28%; interdicţie de 10 luni de a deconecta rău-platnicii de la reţea; reducerea taxei pentru electricitate de la 5,1% la 0,5%; cota redusă de TVA şi eliminarea unei taxe de generare de 7% - prelungite până în ianuarie.
Potrivit ministrului energiei, Teresa Ribera, măsurile incluse în „planul şoc”, în vigoare până la finele lunii martie 2022, vor reduce, în medie, factura lunară cu 22%.
Italia. Administraţia de la Roma a luat măsuri pe termen scurt și a cheltuit deja aproximativ 1,2 miliarde de euro în trimestrul doi din 2021 pentru a diminua aşa-numitele „costuri de sistem” din facturile la energie. Intervenţia a dus la reducerea creşterii preţului electricităţii la 9%, faţă de un avans de 20% înainte de acțiunea statului. Potrivit lui Davide Tabarelli, preşedintele Nomisma Energia, scoaterea costurilor de sistem din factura de energie este o soluție de contrabalansare a creşterilor de preţuri. Costurile de sistem, care includ stimulentele pentru energia regenerabilă şi siguranţa nucleară, reprezintă, în medie, peste 20% din factura finală a italienilor.
Grecia. Guvernul grec va oferi subvenţii pentru majoritatea gospodăriilor până la finele anului, potrivit ministrului energiei, Kostas Skrekas.
Mecanismul de sprijin finanţat de guvern, cu un cost de 150 milioane de euro, va include o subvenţie de 9 euro pentru primii 300 de kilowaţi/oră consumaţi lunar, iar schema va ajuta aproximativ 70% din gospodării. În plus, ajutorul unic anual oferit celor cu venituri mici, pentru combustibil de iarnă, va fi majorat cu 20%.
Franța. Guvernul francez nu a adoptat încă un plan de măsuri privind facturile la încălzire, dar are în vedere extinderea programului de acordare de vouchere pentru energie, informează Bloomberg. În prezent, aceste vouchere ajung la aproximativ 5,5 milioane de gospodării cu venituri modeste din Franţa. O altă opţiune ar putea fi modificarea regulilor de taxare, a spus ministrul francez al finanţelor, Bruno Le Maire. (C. Z.)