Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Guvernul a adoptat proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei
Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei, care prevede trecerea la un sistem parlamentar unicameral, cele două Camere ale Parlamentului urmând a fi înlocuite de o Cameră a Reprezentanţilor, cu maximum 300 de membri.
Revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de preşedintele României, la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor şi senatorilor, precum şi de cel puţin 500 mii de cetăţeni cu drept de vot. "Preşedintele României, în calitate de iniţiator al revizuirii Constituţiei, a transmis spre avizare Consiliului Legislativ textul proiectului de lege privind modificarea Constituţiei României, urmând ca, după primirea avizului, să înainteze Parlamentului proiectul de revizuire şi avizul Consiliului Legislativ", se arată într-un comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele interimar nu va putea numi un candidat pentru funcţia de premier, potrivit proiectului de modificare a Constituţiei. De asemenea, în cazul în care preşedintele este suspendat din funcţie sau este în incapacitate temporară de exercitare a acesteia, funcţia este exercitată interimar de către preşedintele Camerei Reprezentanţilor, unicul for din care ar urma să fie alcătuit Parlamentul. Parlamentul poate fi dizolvat în 45 de zile Potrivit proiectului de modificare a Constituţiei, procedura parlamentară de suspendare a preşedintelui va înceta în cazul în care avizul Curţii Constituţionale relevă că şeful statului nu a încălcat Constituţia, iar Parlamentul poate fi dizolvat dacă respinge două solicitări de învestitură într-un interval de 45 zile, nu de 60 de zile ca în prezent. De asemenea, proiectul legislativ impune Parlamentului un termen maxim, de cel mult 10 zile, în care trebuie să aprobe sau să respingă lista unui nou Cabinet propus şi programul de guvernare. După expirarea acestui termen, se consideră respinsă propunerea, iar şeful statului nominalizează un alt prim-ministru. Proiectul mai prevede că Parlamentul trebuie să îşi exprime, în maximum 30 de zile calendaristice, un punct de vedere la solicitarea preşedintelui de iniţiere a unui referendum, în condiţiile în care în prezent nu este stabilit un astfel de termen.