Necesitatea înfiinţării la nivel naţional a unei structuri specializate în intervenţii în situaţii de criză epidemiologică, microciparea animalelor din ferme şi modificarea legislaţiei, astfel încât să
Guvernul a pregătit măsuri pentru reducerea cheltuielilor
▲ Executivul a elaborat deja un proiect de ordonanţă de urgenţă care include un cumul de măsuri pentru reduceri de cheltuieli bugetare, în vederea menţinerii deficitului la un nivel scăzut şi, implicit, pentru evitarea riscului declanşării procedurii de deficit excesiv ▲ Documentul indică totodată că Executivul nu poate onora în acest an obligaţia de finanţare a sectorului de cercetare ştiinţifică ▲
Guvernul a pregătit măsuri de reducere a cheltuielilor, precum includerea în plafonul de fonduri rambursabile al autorităţilor locale a tragerilor din banii deja contractaţi şi plafonarea sumelor alocate cercetării ştiinţifice la nivelul din 2008, pentru a evita sancţiunea CE de deficit excesiv. Executivul a elaborat deja un proiect de ordonanţă de urgenţă care include un cumul de măsuri pentru reduceri de cheltuieli bugetare, în vederea menţinerii deficitului la un nivel scăzut şi, implicit, pentru evitarea riscului declanşării procedurii de deficit excesiv. „Având în vedere opiniile şi recomandările Comisiei Europene şi ale organismelor financiare internaţionale referitoare la reducerea cheltuielilor bugetare, rezultă că, pentru evitarea riscurilor semnalate şi implicit a riscului declanşării procedurii de deficit excesiv, este necesară adoptarea unei politici de restrângere a cheltuielilor bugetare şi de abordare mai prudentă a deficitului bugetar“, se arată în documentul obţinut de Mediafax. Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a declarat, vineri, că nu se aşteaptă ca România să fie penalizată în 2009 pentru un deficit bugetar excesiv, explicând că declanşarea unei astfel de proceduri de către Comisia Europeană se face în anul următor celui în care deficitul a depăşit 3% din PIB şi doar dacă acesta nu a fost ajustat. El a amintit că în proiectul de buget pentru 2009 este prognozat un deficit bugetar de 2% din PIB, în scădere de la nivelul de 5,2% înregistrat în 2008. Pentru limitarea deficitului bugetar, proiectul de ordonanţă a Guvernului prevede că în plafonul maxim de finanţări rambursabile care pot fi obţinute de către autorităţile locale pe parcursul unui an vor fi incluse şi tragerile din fondurile deja angajate până la intrarea în vigoare a actului normativ, nu doar din alocaţiile care vor fi contractate după aplicarea ordonanţei. Legislaţia în vigoare stabileşte că, pentru încadrarea în nivelul anual al deficitului bugetului general consolidat, este stabilită o limită anuală a finanţărilor rambursabile „ce urmează fi contractate“ de autorităţile locale şi a tragerilor ce pot fi efectuate din aceste finanţări. În acest plafon nu vor fi însă incluse şi finanţările rambursabile pentru prefinanţarea şi/sau cofinanţarea proiectelor susţinute financiar de UE. Cercetarea ştiinţifică va trebui să mai aştepte Documentul indică totodată că Executivul nu poate onora în acest an obligaţia de finanţare a sectorului de cercetare ştiinţifică la nivelul impus prin Ordonanţa 57/2002 privind cercetare ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică. Ordonanţa aprobată în 2002 stabileşte că din fonduri publice trebuie alocate sume pentru programe specifice acestui domeniu, la un nivel care să asigure o creştere anuală a alocaţiilor bugetare, astfel încât în anul 2010 să se atingă nivelul de 1% din produsul intern brut. Executivul arată însă că având în vedere contextul macroeconomic şi faptul că bugetul general consolidat este supus „unor presiuni şi riscuri determinate de evoluţiile economice interne şi externe“, în 2009 nu pot fi crescute sumele alocate pentru cercetare ştiinţifică, faţă de sumele alocate în cursul anului 2008.