Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Guvernul ar putea creşte principalele taxe
Ministrul de Finanţe, Gheorghe Pogea, a admis că dacă lucrurile vor evolua într-o anumită direcţie, care să necesite majorarea unor taxe, nu exclude posibilitatea creşterii taxelor principale.
Pogea a reafirmat că România are unul dintre cele mai scăzute niveluri al veniturilor publice din PIB, respectiv 31-32%, în timp ce cheltuielile din PIB sunt de aproximativ 37%. „Acest deficit nu poate fi împins la infinit“, a declarat Gheorghe Pogea, după discuţiile cu reprezentanţii patronatelor, la Ministerul Muncii. Ministrul de Finanţe a mai spus că trebuie discutat despre reforma veniturilor şi a precizat că dezvoltarea ar trebui să se facă pe venituri proprii. Guvernul are în vedere pentru 2010 o reformă a veniturilor, pentru a majora nivelul contribuţiilor vărsate la buget, în care pot fi păstrate cota unică, impozitul pe profit şi impozitul pe venit, o decizie în privinţa TVA urmând însă să fie luată în funcţie de sustenabilitatea deficitului bugetar. „Putem avea în vedere inclusiv o reformă a veniturilor, pentru că România are unul din cele mai scăzute niveluri al veniturilor publice din PIB, de aproximativ 31,8%, spre deosebire de toate celelalte state din jurul nostru care ajung în jur de 40%. Dacă este posibil ca din una dintre taxe, în special TVA, să ne rezulte că avem un deficit, o vom prezenta public“, spunea Gheorghe Pogea înaintea discuţiilor de marţi cu sindicatele.