Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Guvernul britanic a renunțat la tunelul de sub Stonehenge
Noul guvern britanic al laburistului Keir Starmer a abandonat proiectul unui tunel rutier care să treacă pe sub situl preistoric Stonehenge, aflat pe lista patrimoniului mondial al umanităţii, decizie salutată de directoarea generală a UNESCO, Audrey Azoulay, informează AFP.
Guvernul britanic a anunţat recent o serie de tăieri bugetare, printre care şi acest tunel ale cărui costuri erau estimate între 2 şi 3 miliarde de euro. Proiectul primise undă verde în iulie anul trecut de la guvernul conservator al lui Rishi Sunak, stârnind îngrijorarea specialiștilor. „UNESCO sprijină guvernul britanic în vederea reconcilierii nevoilor sale de dezvoltare cu conservarea acestui remarcabil element de patrimoniu”, a adăugat Audrey Azoulay, într-o postare pe platforma X.
Stonehenge este „cercul de pietre preistorice cel mai sofisticat din lume din punct de vedere arhitectonic”, potrivit UNESCO, care l-a clasat în patrimoniul mondial în 1986. Construit în mai multe etape cu 3.000 până la 2.300 de ani înaintea erei noastre, Stonehenge este unul dintre cele mai importante monumente megalitice preistorice din lume din punctul de vedere al mărimii, al planului sofisticat şi al preciziei arhitectonice. Celebrul ansamblu este aliniat cu axa soarelui în timpul solstiţiilor de vară şi de iarnă. Pietrele lui în poziţie verticală şi care alcătuiesc cercuri misterioase atrag în fiecare an mii de persoane cu prilejul sărbătorii păgâne a solstiţiului.