Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Hidrogenul verde, energia viitorului în Europa
Canada şi Germania au semnat un acord privind crearea unei „alianţe pentru hidrogen”, o necesitate în contextul actual internaţional, când toate ţările europene caută soluţii care să le elibereze de povara energetică de care se foloseşte politic şi economic Rusia. În acelaşi timp, Germania vrea „să decarbonizeze industria”, astfel că a inaugurat prima linie feroviară din lume ce funcţionează în întregime cu hidrogen.
În contextul în care Europa încearcă să reducă substanţial dependenţa faţă de combustibilii fosili din Rusia, Germania semnează „o alianţă pentru hidrogen” cu Canada. Acordul, transmite AFP, deschide calea unui „lanţ de aprovizionare transatlantic”.
Pe termen lung, a apreciat cancelarul Olaf Scholz, „potenţialul real constă în hidrogenul verde care provine din provinciile atlantice”, primele livrări de hidrogen fiind programate pentru anul 2025.
Prin acest parteneriat, Canada îşi propune să devină „un exportator major de hidrogen şi tehnologii curate asociate”, ceea ce reprezintă un interes deosebit pentru autorităţile germane, care intenţionează nu doar să scape de dependenţa faţă de importurile energetice din Rusia, ci şi să „decarbonizeze industria”.
Un prim pas în această ultimă direcţie a fost făcut imediat după semnarea acordului germano-canadian, când la mijlocul săptămânii trecute a fost inaugurată „prima linie feroviară din lume ce funcţionează în întregime cu hidrogen”. Noua tehnologie, comentează AFP, este pista privilegiată de autorităţi pentru reducerea emisiilor de CO2 şi pentru înlocuirea locomotivelor diesel, care funcţionează încă pe 20% din rutele feroviare din Germania.
Flota de 14 trenuri, furnizate de grupul francez Alstom în landul Saxonia Inferioară, a costat 93 milioane de euro şi circulă pe linia de 100 de kilometri care leagă oraşele Cuxhaven, Bremerhaven, Bremervorde şi Buxtehude, aflat la mică distanţă de Hamburg. Grupul francez a anunţat că a mai semnat „alte patru contracte pentru mai multe zeci de trenuri în Germania, Franţa şi Italia”, ia
r cererea „va continua să crească”, mai ales că, doar în Germania, „între 2.500 şi 3.000 de trenuri diesel vor putea fi înlocuite cu trenuri cu hidrogen”. Însă nu doar transportul feroviar mizează pe această tehnologie pentru a-şi reduce amprenta de CO2, ci şi cel rutier şi aerian, precum şi industria grea, mai ales siderurgia şi chimia.
Experţii susţin că hidrogenul nu este neapărat un produs decarbonificat, ci doar hidrogenul „verde”, fabricat cu ajutorul energiilor regenerabile, este considerat un produs durabil. Hidrogenul verde sau regenerabil este produs prin electroliză, adică separarea oxigenului şi a hidrogenului din apă prin utilizarea unui curent electric obţinut cu ajutorul folosirii energiilor regenerabile. (O. N.)