Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Actualitate socială Ilie Tudor s-a mutat la Domnul

Ilie Tudor s-a mutat la Domnul

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Actualitate socială
Data: 24 Mar, 2015

Scriitorul, poetul, psaltul şi mai ales încercatul creştin Ilie Tudor din Podari, Dolj, tatăl maestrului Tudor Gheorghe, a trecut la cele veşnice. Dumnezeu l-a chemat la Sine după 92 de ani de viaţă, încununată de alese virtuţi, între cele mai de seamă numărându-se cu siguranţă răbdarea în suferinţă şi iubirea faţă de valorile Bisericii Ortodoxe. „Nea Ilie“, aşa cum îl ştiau toţi, lasă în urmă o epopee a adevăratei mărturisiri ortodoxe, călită în cele mai aprige închisori comuniste. Toată viaţa şi-a închinat-o slujirii lui Hristos, fiind din tinereţe cântăreţ la strana Bisericii „Sfântul Grigorie Decapolitul“ din Podari. A fost arestat la 35 de ani şi închis, împreună cu mai mulţi preoţi şi oameni de alte profesii din Oltenia, de la Craiova la Aiud, şi apoi în închisoarea din Balta Brăilei. În spatele cortinei negre a celor 22 de ani de condamnare, Ilie Tudor l-a descoperit cu adevărat pe Dumnezeu. Pentru el, anii de temniţă au devenit din pagubă câştig. Întotdeauna s-a considerat un fericit absolvent al „facultăţii negre de la Aiud“. „Când vorbea părintele Stăniloae, mai aveai timp să simţi frigul sau foamea sau alte gânduri? Acolo am terminat, aşa cum îmi mai zice din când în când Tudor Gheorghe, «facultatea neagră de la Aiud». Ce-mi trebuia profesor, dacă vorbea părintele? La ce nivel şi cu ce căldură vorbea! Mă uitam: era slab, dar ce lumină avea în ochi! Parcă ieşea o căldură din el când vorbea!“ Acolo, pe cimentul îngheţat, în lipsă şi suferinţă, duhul stătea deasupra materiei. Când părintele obosea, alte voci înţelepte şi duhovniceşti continuau să ţină aprinsă flacăra credinţei pentru ca şi trupurile îngheţate să se încălzească din căldura ce le mistuia sufletele: „Când părintele obosea, intervenea altul, de exemplu profesorul Mironescu, cel de la Rugul Aprins, sau Radu Gyr, Nichifor Crainic. Cum mai putea să-ţi fie frig sau foame? Se suna stingerea şi atunci se cânta încet «Cu noi este Dumnezeu!» sau alte cântări religioase“, afirma nea Ilie într-una din paginile ziarului nostru.

În semn de recunoştinţă pentru jertfa mărturisirii sale ortodoxe, Biserica l-a răsplătit cu cel mai înalt rang pentru mireni: Crucea Patriarhală.

Pentru întreaga sa viaţă, plină de încercări şi jertfă, rugăm pe Bunul Dumnezeu să-l aşeze pe fratele nostru în ceata bineplăcuţilor Săi întru veşnică şi neştearsă pomenire! (Arhid. Ioniţă Apostolache)