Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Imagini de înaltă rezoluţie din Univers, pe internet
Compania Microsoft şi NASA au anunţat marţi lansarea programului WorldWide Telescope, ce permite difuzarea pe internet a unei vaste colecţii de imagini de înaltă rezoluţie ale diferitelor părţi ale Universului, făcând posibilă „explorarea“ spaţiului din faţa calculatorului personal, cele mai numeroase imagini fiind cele cu planeta Marte sau cu Luna, informează AFP.
Agenţia spaţială americană (NASA) şi Microsoft oferă prin intermediul internetului, la adresa worldwidetelescope.org, fotografii de înaltă rezoluţie şi date ştiinţifice despre galaxii, sisteme solare, stele şi planete. Înainte de acest proiect cu Microsoft, NASA a colaborat cu Google timp de mai mulţi ani în cadrul programului Google Earth, program ce oferă, de altfel, în mod gratuit, şi fotografii tridimensionale ale planetei Marte, precum şi circuite virtuale la suprafaţa acestei planete. Peste 100 de teraocteţi (100.000 de miliarde de octeţi) de date aparţinând NASA vor fi introduse progresiv în acest an în programul WorldWide Telescope. „Va fi un instrument preţios pentru cercetători, profesori şi studenţi“, a susţinut şi Tony Hey, vicepreşedintele Departamentului de cercetare externă al Microsoft.