Imigranţii din Italia prestează munci grele pe bani puţini

▲ Creşterea numărului de imigranţi din Italia în ultimii ani nu s-a reflectat în diminuarea locurilor de muncă pentru italieni, ci, dimpotrivă, a creat mai multe oportunităţi de angajare pentru aceştia, în domenii cu grad mai ridicat de specializare, concluzionează un studiu prezentat de Banca Italiei ▲ Studiul subliniază că rata şomajului în rândul imigranţilor este mult mai scăzută decât cea de la nivelul populaţiei majoritare, însă aceştia câştigă jumătate din salariul italienilor chiar şi pentru aceeaşi muncă prestată ▲

Afluxul de muncitori străini angajaţi în diferite industrii a dus la o creştere a locurilor de muncă pentru italienii cu un nivel de studii mai ridicat, capabili să asigure funcţii de gestiune şi administrative în întreprinderi, se subliniază în analiza referitoare la imigraţie, cuprinsă într-un raport al Băncii Centrale de la Roma, despre economia celor 20 de regiuni italiene.

Totodată, şi femeile italiene au beneficiat de numărul mai mare de imigrante angajate în sectorul asistenţei sociale ca îngrijitoare de bătrâni şi copii, reducându-se în acest fel impactul tradiţionalelor reguli ale legăturii dintre părinţi şi copii. Astfel, numărul femeilor italiene care fac studii superioare sau au un loc de muncă independent a crescut.

Pe lângă aportul pozitiv pe piaţa muncii, imigranţii, majoritatea cu vârste cuprinse între 20 şi 45 de ani, au contribuit şi la stoparea fenomenului de îmbătrânire accelerată a populaţiei Italiei, precum şi la reîmprospătarea cu noi contributori ai sistemului de pensii din Peninsulă.

De asemenea, în rândul imigranţilor din Italia se constată o rată a şomajului mult mai scăzută decât cea de la nivelul populaţiei majoritare, acest fenomen fiind accentuat de difuzia muncii la negru şi de faptul că obţinerea permisului de şedere în Peninsulă este condiţionată, conform legislaţiei actuale, de deţinerea unui loc de muncă.

Pe de altă parte, câştigul mediu al imigranţilor este mult mai redus, reprezentând doar circa 50-60% din nivelul înregistrat în rândul italienilor, chiar şi în situaţiile când este prestată aceeaşi muncă. În plus, forţa de muncă a imigranţilor, care au, oricum, şi un nivel de instruire mai redus decât al italienilor, este folosită mai ales în IMM-uri, întreprinderi cu un nivel de productivitate mai redus.

Diferenţele sociale între zonele de nord şi centru ale Italiei şi Mezzogiorno pot fi constatate şi la nivelul comunităţii imigranţilor, străinii din zona meridională având un nivel de educaţie, câştiguri salariale şi o rată a şomajului inferioare celor existente în regiunile nordice şi centrale.

Copiii imigranţilor, slab pregătiţi din punct de vedere educaţional

Studiul Băncii Italiei trage, însă, un puternic semnal de alarmă faţă de situaţia noii generaţii de imigranţi, copiii actualilor adulţi. Astfel, în rândul copiilor imigranţilor din Italia „se înregistrează rate ridicate ale abandonului şcolar, precum şi un nivel de competenţe mai redus decât cel dobândit în şcoala din Peninsulă de colegii lor italieni, care, şi aceştia, sunt, oricum, mai slab pregătiţi în momentul actual faţă de media internaţională din ţările dezvoltate“, constată analiza menţionată.

Din nou, copiii imigranţilor din Mezzogiorno au mai multe dificultăţi în a învăţa şi în a se integra în şcoala italiană, decât copiii străinilor din zonele de nord şi centru.

Studiul Băncii Italiei mai arată că nivelul de integrare a imigranţilor în societatea italiană creşte progresiv odată cu durata mai lungă a şederii lor în Peninsulă, semnalând astfel indirect şi necesitatea unei reconsiderări a legii acordării cetăţeniei, care restrânge foarte mult accesul străinilor la cetăţenia italiană, în ciuda unui număr foarte mare de ani petrecuţi în această ţară.

Potrivit datelor Institutului naţional de statistică de la Roma, în Italia trăiesc aproximativ 4 milioane de imigranţi cu statut legal (1,1 milioane de români), reprezentând circa 6,5% din populaţia totală a ţării de 60 de milioane. În Peninsulă se află însă, potrivit unor estimări neoficiale, şi între unu şi două milioane de imigranţi fără rezidenţă legalizată.