Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Imigranţii din UE au adus 26 miliarde de euro bugetului Marii Britanii
Imigranţii proveniţi din Uniunea Europeană (UE) au contribuit în ultimul deceniu cu 20 de miliarde de lire sterline (26 de miliarde de euro) la bugetul Marii Britanii, potrivit unui studio realizat de University College din Londra (UCL) şi publicat la mijlocul săptămânii trecute, informează AFP.
Studiul amintit subliniază că imigranţii europeni plătesc multe impozite care nu li se întorc sub formă de ajutoare sociale, „de unde rezultă această sumă de 20 de miliarde de lire contribuţie la finanţele naţionale“.
Mai mult, studiul dezvăluie că persoane provenind din Europa de Est, deci implicit din România, şi care au fost cel mai des stigmatizate, au contribuit cu 5 miliarde de lire sterline din totalul acestor 20 de miliarde, în perioada 2001-2011, aceasta în contextul în care premierul britanic conservator David Cameron doreşte să limiteze imigraţia.
Această „nouă anchetă prezintă o imagine pozitivă a imigraţiei“, în special a celei „provenite din UE“, constată Christian Dustmann, coautor al studiului, în timp ce una dintre „preocupările majore ale dezbaterii pe marginea imigraţiei este de a şti dacă imigranţii participă într-un mod echitabil la impozite şi la finanţarea ajutoarelor sociale“.
Publicarea acestui studiu intervine în plină dezbatere asupra imigraţiei din Marea Britanie. (Oana Nistor)