Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
IMM-urile ar putea fi scutite de întocmirea situaţiilor financiare anuale
Microîntreprinderile ar putea fi scutite de obligaţia de a întocmi situaţii financiare anuale, după adoptarea, săptămâna aceasta, la Strasbourg, a unor modificări la reglementările privind conturile anuale. Companiile vor continua însă să păstreze înregistrări ale tranzacţiilor comerciale şi ale situaţiei lor financiare, potrivit unei comunicări a Parlamentului European. Potrivit legislativului european, aproape 7,2 milioane de companii europene sunt supuse reglementărilor de raportare prevăzute de directivele comunitare privind conturile anuale. 5,4 milioane dintre acestea - aproximativ 75% - sunt „microentităţi“, cum ar fi magazinele de flori sau micile brutării. Acestea sunt active la nivel local sau regional şi cu activităţi transfrontaliere reduse sau inexistente. Scutirile de întocmire a situaţiilor financiare anuale s-ar putea aplica companiilor care îndeplinesc două din următoarele criterii: totalul bilanţului mai mic de 500.000 de euro, cuantumul net al cifrei de afaceri inferior sumei de 1 milion de euro şi/sau o medie de 10 angajaţi pe durata anului financiar. Raportul elaborat de PE arată că statele membre ar trebui să fie libere să decidă dacă vor acorda sau nu aceste scutiri pentru microîntreprinderi, „ţinând cont de situaţia specifică la nivel naţional în ceea ce priveşte numărul de întreprinderi în cazul cărora se aplică pragurile definite“.