Împletitul răchitei, un meșteșug vechi transformat în afacere

Nicu Ivan, din Suraia, județul Vrancea, este unul dintre puţinii meşteşugari care continuă să păstreze vie tradiţia împletiturilor din răchită, deşi meseria pe care a moștenit-o a avut de suferit în ultimii ani din cauza schimbării obiceiurilor, a concurenţei produselor din China, a secetei şi, mai nou, a pandemiei de COVID-19. În anii de vârf ai afacerii, coșurile sale ajungeau în Franţa, Marea Britanie, Elveţia, Germania și Belgia.

Suraia este o localitate situată pe malul drept al Siretului, iar în lunca acestuia răchita creşte din belşug şi această meserie are în zonă o tradiţie de sute de ani. Cu o experienţă de mai bine de 30 de ani în împletit coşuri trainice de răchită, Nicu Ivan este un exemplu pentru felul cum dintr-o meserie străveche, practicată mai ales în economia rurală, se poate ajunge la un business de succes cu zeci de angajaţi, care produc inclusiv pentru export.

În anii buni ai afacerii, a avut şi 45 de angajaţi, dar, în ultimul timp, mai ales de când au venit pandemia şi criza economică, comenzile sunt din ce în ce mai puţine. Acum se mai ajută cu câteva persoane, atunci când primeşte comenzi consistente. „Am avut clienţi din Franţa, Marea Britanie, Elveţia, Germania, Belgia. În Elveţia dădeam în jur de 20.000 de coşuri pe an. Le foloseau pentru pomii ornamentali, în loc de ghivece. Acum am rămas doar cu Franţa, unde coşurile se vând pentru lemne, mai ales în sudul Franţei, unde sunt multe case de vacanţă”, povesteşte meșteșugarul, potrivit Agerpres. Munca la un simplu coş de răchită nu este ușoară, dar, „dacă ştii să lucrezi bine, poţi să faci până la 12 coşuri pe zi”.

„Munca este foarte grea. Răchita trebuie să o culegi din câmp, să o sortezi şi să o laşi să se usuce un timp. După aceea o fierbi, pentru ca să fie mai uşor de decojit. Decojitul e singurul proces care se face cu ajutorul unui utilaj, restul e totul manual. Mai e nevoie şi de o baie specială, pentru a distruge mucegaiul. După ce se usucă, poţi trece la confecţionarea coşurilor”, dezvăluie Ivan din secretele meseriei.

n vechime, cei care împleteau coşuri în satele din zonă îşi procurau răchita direct din lunca Siretului, unde creştea în mod natural, dar Nicu Ivan a ajuns să îşi cultive singur materia primă pentru coşuri.  „Altădată nici nu-mi ajungea răchita pe care o cultivam eu, 12 hectare. Acum vând şi la alţii. De pe un hectar de teren poţi obţine până la 25 de tone de materie primă, în funcţie de cât de multă grijă ai de ea. (…) O stropeşti de şase-şapte ori pe an, iar recoltarea se face exclusiv manual, cu foarfeca de mână. Nu e uşor”, spune Nicu Ivan zâmbind.

Deşi iubeşte meseria căreia i-a dedicat o bună parte din viaţa sa, vrânceanul spune că este pregătit să meargă mai departe dacă în viitor coşurile de răchită nu vor mai avea căutare. Şi va continua tot în agricultură.

(Cristina Zamfirescu)