Întrebaţi ce reguli aplică atunci când fac educaţie financiară copiilor, cehii şi slovacii spun că îi implică pe cei tineri în procesul decizional cu privire la bugetul familiei, în timp ce polonezii şi românii nu consideră important acest aspect.
Peste jumătate dintre români şi aproape acelaşi procent dintre polonezi consideră că lipsa educaţiei financiare conduce la cheltuieli care le depăşesc veniturile curente, la semnarea de contracte pe care nu le înţeleg, la diminuarea economiilor personale la dificultăţi în rambursarea datoriilor, arată un studiu multicultural realizat de grupul KRUK.
Astfel, sutele de mii de oameni care şi-au pierdut locurile de muncă, dar şi mulţi tineri care abia intră pe piaţa muncii descoperă că pregătirea lor nu se potriveşte cu posturile bazate pe inovaţie cerute din ce în ce mai mult în prezent. „Locuitorii din Europa Centrală şi de Est simt că au o lipsă de cunoştinţe suficiente despre finanţe. În plus, aproape toţi locuitorii din Polonia, România, Cehia şi Slovacia subliniază faptul că educaţia financiară timpurie este de ajutor în viaţa de zi cu zi”, a declarat Tomasz Ignaczak, director general al companiei în România. Potrivit respondenţilor din cele patru ţări analizate, responsabilitatea pentru pregătirea financiară ar trebui să revină familiei şi, mai ales, şcolii.
În privinţa etapei când ar trebui predate elemente de educaţie financiară, peste jumătate dintre polonezi şi cehi cred că rolul cel mai important în educaţia financiară ar trebui jucat de învăţământul gimnazial şi liceal, în timp ce slovacii (65%) şi românii (63%) mută rolul educativ într-o măsură mai mare spre învăţământul superior.
Întrebaţi ce reguli aplică atunci când fac educaţie financiară copiilor, 97% dintre cehi şi 93% dintre slovaci spun că îi implică pe cei tineri în procesul decizional cu privire la bugetul familiei. La polul opus se află polonezii şi românii, unde doar jumătate dintre locuitorii din Polonia îşi implică şi copiii în stabilirea bugetului familiei şi numai 12% dintre români procedează în acest sens.
Studiul mai arată faptul că cehii (75%), polonezii (64%) şi slovacii (69%) le dau bani copiilor fără a-i întreba pe ce îi vor cheltui, în timp ce numai 15% dintre români procedează astfel. (Bogdan Cronţ)