Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
În 20 de ani vor dispărea mai bine de 50% din meseriile actuale
Majoritatea companiilor de recrutare susțin că în maximum 20 de ani tehnologia îşi va face simţită prezenţa în orice domeniu, astfel că mai bine de jumătate din meseriile de azi vor dispărea. Este și motivul pentru care acestea atrag atenția Ministerului Educației să ia măsuri rapid pentru ca nu cumva premianții de azi să fie șomerii de lux de mâine. Un studiu Cisco arată impactul evoluției rapide a tehnologiei asupra noastră. Îngrijorarea specialiștilor în recrutare privind modificările radicale pe piața muncii determinate de automatizare este susținută și de un studiu recent al Cisco România, care arată că peste 60% din copiii care intră în prezent în clasa 0 sau clasa I vor avea joburi care azi nu există. În plus, evoluția rapidă a tehnologiei a eliminat deja noțiunea de normă de lucru la birou, astfel că tot mai mulți angajați își desfășoară, în prezent, activitatea de serviciu din orice loc. „În jur de 50% din angajații companiilor sunt angajați mobili, ceea ce înseamnă că își iau laptopul acasă și accesează date ale companiilor, sau nu, de pe laptopuri sau folosesc aplicațiile companiei de pe telefoane mobile”, a afirmat Dorin Pena, directorul general al Cisco România, în cadrul evenimentului Cluj Connecting Day. Acesta a explicat și impactul social pe care digitalizarea îl are asupra noastră, în condițiile în care 66% din traficul de date IT „va fi peste rețele wi-fi, prin intermediul dispozitivelor mobile”. Aceasta va avea „un impact asupra modului cum interacționăm între noi, asupra modului cum lucrăm și asupra modului în care companiile ne vor asigura serviciile de care avem nevoie pentru a ne face treaba”. Pena mai spune că „82% din tot traficul de consumer peste internet va fi generat de dispozitive, adică non-human”. Este vorba despre miliardele de echipamente conectate la internet care vor face singure trafic între ele. În contextul în care calculatorul este parte esențială din viața noastră activă, educația în acest sens devine obligatorie. Specialiștii vorbesc la unison despre necesitatea introducerii în școli a orelor de programare, fiind mesajul lor către Ministerul Educației. Aşa cum îi învăţăm pe copii să treacă strada, să respecte regulile de circulaţie, aşa e nevoie să îi învăţăm cum trebuie să folosească calculatorul, susțin experții în programare, dar și în recrutare. Și aceasta, pentru că „nu va exista job în România care să nu aibă o puternică componentă tehnologică”, după cum declara în urmă cu câteva luni pentru Digi24 Alin Chiriac, fondatorul unei asociații care susține necesitatea însușirii de către elevi a unor noțiuni legate de tehnologia computerelor. Potrivit acestuia, până în 2020 în domeniul IT vom avea cu 8 milioane mai multe joburi decât oameni care ar putea să le acceseze. Deja se observă o creştere fantastică a cererilor de personal în zona de IT, susțin specialiștii în recrutare de la eJobs România. Oricum, joburile viitorului vor fi diferite, iar pe multe dintre acestea nici nu ni le putem imagina la acest moment. Teleoperatori, programatori de identități virtuale, designeri 3D, specialiști în asigurarea și protejarea informațiilor private, educatori/traineri de roboți, specialiști în managementul complexității, elderologi (specialiști policalificați în rezolvarea problemelor persoanelor cu vârste în jur și de peste 80 de ani) sunt câteva dintre meseriile viitorului despre care vorbesc specialiștii în tehnologie. Nici munca celor cu profesii să le spunem tradiționale nu va fi la fel: medicii vor butona aparate tot mai complicate, profesorii vor înlocui creta şi buretele cu gadgeturi sofisticate, iar bucătarii vor găti în cuptoare controlate de la distanţă, vorbesc aceiași experți în IT.