Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
În UE, criza e mai gravă decât s-a crezut iniţial
▲ Potrivit previziunilor de primăvară ale Comisiei, PIB-ul Uniunii Europene ar urma să scadă cu 4% anul acesta, dublu faţă de prognoza iniţială, principalele cauze ale recesiunii fiind agravarea crizei financiare mondiale, scăderea drastică a comerţului internaţional şi corecţiile pieţei imobiliare, care continuă să afecteze unele economii ▲ O oarecare revigorare este aşteptată abia în cursul anului 2010 ▲ Pieţele muncii vor fi grav lovite, rata şomajului în UE urmând să urce, anul viitor, până la 11% ▲
Efectele dezastruoase ale crizei financiare pe continentul european sunt mai grave decât s-a crezut iniţial, potrivit celor mai recente estimări făcute de Comisia Europeană. Astfel, economia statelor din Uniunea Europeană înregistrează o scădere de circa 4%. La începutul anului, CE preconiza pentru 2009 o scădere economică în zona euro de aproximativ două procente. „Economia europeană trece prin cea mai profundă şi mai extinsă recesiune din epoca postbelică. Dar se aşteaptă ca măsurile ambiţioase luate de guverne şi de băncile centrale în aceste împrejurări excepţionale să stopeze prăbuşirea activităţii economice anul acesta şi să permită o redresare anul viitor. Pentru aceasta, trebuie să continuăm rapid curăţarea sistemului bancar de «activele toxice» şi să recapitalizăm băncile când este cazul“, a declarat comisarul pentru Afaceri economice şi monetare, Joaquín Almunia. Pesimismul se resimte şi în cuvintele comisarului european Joaquín Almunia. Situaţia diferă însă de la o ţară europeană la alta. De exemplu, Germania, ţară a cărei economie este în mare parte dependentă de nivelul exporturilor, resimte din plin, şi mai grav decât alte state, scăderea cererii mondiale pentru produsele şi serviciile germane, scrie publicaţia germană „Deutsche Welle“. Comisarul european pentru Afaceri monetare susţine însă că există şanse de redresare. În contextul în care lumea se confruntă cu cea mai gravă recesiune economică de la al Doilea Război Mondial încoace, incertitudini considerabile persistă în ceea ce priveşte perspectivele economiei şi ale inflaţiei. Stimulentele monetare şi fiscale ar putea opera mai eficient decât se sconta, în sensul readucerii stabilităţii şi a încrederii pe pieţele financiare şi al susţinerii activităţii economice. În privinţa inflaţiei, riscul pare echilibrat anul acesta, generat de posibile evoluţii ale preţurilor la materiile prime şi de comportamentul de stabilire a preţurilor şi a salariilor. Piaţa muncii, grav lovită de criză Raportul susţine că anul 2010 nu va fi un an foarte rău, dar nici un an al însănătoşirii economice. Mai exact, rata şomajului va creşte vertiginos în UE, acest lucru se va întâmpla însă treptat, datorită faptului că firmele europene nu apelează direct la disponibilizări pentru a contracara efectele crizei. Cu toate acestea, până în 2011, în UE, rata şomajului se va ridica la 11%. Raportul subliniază că 8,5 milioane de locuri de muncă au fost pierdute în doi ani, în timp ce în perioada 2006-2008 s-au înregistrat 9,5 milioane de locuri de muncă create. Recesiunea a lovit puternic şi finanţele publice, în UE aşteptându-se o creştere de peste 100% a deficitului bugetar, de la 2,3% din PIB în 2008 la 6% anul acesta, urmată de o nouă creştere, la peste 7% în 2010. Deteriorarea radicală a poziţiei fiscale generale se datorează, în parte, încetinirii economice în sine, deoarece stabilizatorii automaţi sunt relativ extinşi în Europa, dar şi pachetului considerabil de măsuri bugetare discreţionare, utilizate pentru stimularea activităţii economice, susţine CE.