Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Încă 10% la salariul minim de la 1 ianuarie
Guvernul propune o creştere brută a salariului minim de aproape 11%, respectiv o creştere netă de 10%, de la 1 ianuarie 2022, şi o formulă de calcul care să fie aplicată începând cu aceeaşi dată şi pentru anii următori, potrivit declarațiilor premierului Florin Cîţu făcute, marţi, la finalul reuniunii Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, organism consultativ care reunește reprezentanți ai Guvernului, ai patronatelor şi ai organizațiilor sindicale relevante la nivel naţional.
„Ceea ce propunem noi este o creştere brută de aproape 11%, ceea ce înseamnă o creştere netă a salariului minim de la 1 ianuarie de 10%”, a afirmat premierul.
Prin formula propusă de Executiv, salariul minim brut ar urma să crească de la 2.300 la 2.550 de lei, ceea ce înseamnă că salariul minim net va crește cu 138 de lei, de la 1.386, cât este în prezent, la 1.524 de lei, iar de majorare „vor putea beneficia aproximativ 1.970.000 de oameni care în momentul de faţă se află cu venituri până la acest plafon, ceea ce înseamnă 34,7% din numărul total de salariaţi activi”, a detaliat ministrul muncii, Raluca Turcan, potrivit Agerpres.
Impactul financiar al majorării, potrivit oficialului, va fi unul consistent, de aproximativ 1,8 miliarde de lei.
În ceea ce privește calculele economice ale Guvernului în privința salariului minim, acestea se bazează, potrivit ministrului, pe următorii factori: rata inflaţiei de 5,0%, prognozată de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză; creşterea reală de 2,1% a productivităţii muncii pe persoană pentru anul 2020, conform Eurostat; creşterea câştigului mediu brut; o parte din creşterea economică prognozată pe 2021/2022. (C. Z.)