Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Informaţiile de pe etichete vor fi revizuite
▲ UE doreşte ca revizuirea etichetelor să înceapă cu specificarea locului de provenienţă a materiei prime din care este făcut produsul ▲ Acest tip de etichete indică ţara de recoltare, şi nu locul în care a fost prelucrat produsul, fiind deja obligatorii pentru anumite produse comercializate în UE, printre care carnea de vită neprelucrată, carnea de pasăre, fructele, legumele, ouăle, mierea, vinul şi uleiul de măsline ▲ Comisia doreşte şi eliminarea etichetelor de identificare şi protejare a denumirii unor produse tradiţionale, întrucât, de la instituirea sistemului, în 1992, s-au înregistrat numai 20 de produse ▲
Uniunea Europeană propune includerea de informaţii suplimentare pe etichetele produselor alimentare, astfel încât acestea să menţioneze locul de unde provin ingredientele. Măsura vine în urma unei ample consultări derulate la nivel european pe tema calităţii alimentelor, agricultorii, producătorii şi consumatorii declarându-se pentru folosirea pe scară largă a etichetelor care menţionează locul de provenienţă agricolă. Acest tip de etichetă indică ţara de recoltare, şi nu locul în care a fost prelucrat produsul, fiind deja obligatorie pentru anumite produse comercializate în UE, printre care se numără carnea de vită neprelucrată, carnea de pasăre, fructele, legumele, ouăle, mierea, vinul şi uleiul de măsline. Comisia Europeană (CE) a anunţat că va lua în considerare preocupările procesatorilor şi ale comercianţilor cu amănuntul, care se tem că le va fi foarte greu să stabilească originea ingredientelor incluse în alimentele prelucrate. Potrivit CE, cerinţele impuse de UE în domeniul agricol sunt printre cele mai stricte din lume. Mulţi consumatori pun la îndoială calitatea produselor provenind din afara Uniunii, cu atât mai mult cu cât, în ultimii ani, o serie de produse alimentare importate au creat panică în rândul populaţiei. Agricultorii şi consumatorii europeni, deopotrivă, cer ca etichetele să fie şi mai precise, indicând regiunea din care provine produsul. Comisia Europeană solicită şi clarificarea confuziei provocate, la nivel european, de apariţia a numeroase alte tipuri de etichete alimentare, multe ţări, producători şi comercianţi adoptând sisteme diferite de cele folosite de Uniunea Europeană. Comisia doreşte şi eliminarea etichetelor de identificare şi protejare a denumirii unor produse tradiţionale. De la instituirea sistemului, în 1992, s-au înregistrat numai 20 de produse. Printre ele se numără o specialitate finlandeză de patiserie, brânza mozzarella, produsă în Italia, şi câteva tipuri de bere belgiană. Vor fi revizuite şi etichetele referitoare la indicaţiile geografice protejate, acest logo regăsindu-se, în prezent, pe produse ca brânza Camembert din regiunea franceză Normandia, prosciutto de Parma (Italia), uleiul de măsline Kalamata din Grecia, carnea de vită Scotch din Marea Britanie şi cârnaţii bratwurst din Nürnberg (Germania). Între timp, este în curs de realizare un logo al UE pentru produsele alimentare biologice, începând din 2010, acesta devenind obligatoriu pentru toate produsele comercializate în UE sub denumirea de produse biologice.