Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială INSP atenționează asupra pericolului trichinelozei

INSP atenționează asupra pericolului trichinelozei

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Actualitate socială
Data: 18 Decembrie 2025

În contextul în care mulți români pun pe masa de Crăciun carne de porc provenită de la animale sacrificate în gospodării, Institutul Naţional de Sănătate Publică a publicat câteva recomandări care să îi conștientizeze asupra riscului infecţiei cu trichineloză, boală care are o rată a mortalităţii, în cazurile severe, de 5%, chiar dacă este tratată.

Trichineloza apare când carnea consumată este insuficient preparată termic și provine de la animale care conţin parazitul Trichinella. Carnea de la porcii crescuţi în gospodărie are cel mai mare risc, deoarece nu este testată trichineloscopic. „Prelucrarea termică la peste 77 grade C distruge larvele, în schimb procedeele de fumigare, uscare şi sărare a cărnii nu distrug parazitul”, au atenţionat specialiştii INSP.

Prevenirea infecţiei se bazează în primul rând pe verificarea trichineloscopică și procesarea corectă şi prepararea termică a cărnii. De asemenea, INSP recomandă curăţarea maşinilor de tocat şi a celorlalte ustensile după fiecare utilizare, spălarea mâinilor cu apă caldă şi săpun înainte de pregătirea alimentelor şi după manipularea cărnii crude, evitarea hrănirii animalelor cu resturi crude provenite de la vânat sau porc.

În 2024, în România s-au înregistrat 57 cazuri de trichineloză, de aproape două ori mai multe ca în 2023. Tratate, cazurile mai uşoare au un prognostic bun, simptomele dispărând în 2-6 luni. INSP recomandă prezentarea la medic în cazul în care o persoană care a gustat carne de porc sau de vânat insuficient tratată termic manifestă cel puţin trei dintre simptomele: febră, sensibilitate şi dureri musculare, diaree, edem facial, hemoragii subconjunctivale, subunghiale şi retiniene. (C.Z.)